Antena 3 CNN Externe Cine a venit din partea SUA la manifestaţia de la Paris. Marile puteri nu au privit asta cu ochi buni

Cine a venit din partea SUA la manifestaţia de la Paris. Marile puteri nu au privit asta cu ochi buni

Cine a venit din partea SUA la manifestaţia de la Paris. Marile puteri nu au privit asta cu ochi buni
de O.P.    |    12 Ian 2015   •   09:30

Secretarul american al Justiţiei Eric Holder, care a venit la Paris să participe la o reuniune internaţională pe tema terorismului, nu a luat parte la manifestaţia de duminică, alături de cei aproximativ 50 de şefi de stat şi de guverne prezenţi, relatează AFP.

Statele Unite erau reprezentate prin noua ambasadoare la Paris Jane Hartley, a precizat ambasada americană pentru AFP, confirmând că Holder, a cărui prezenţă la marş a fost anunţată de la Washington, nu a defilat.

În capitala franceză a avut loc duminică un miting de o amploare-record, care a spus "nu" terorismului, iar marşul a fost marcat de prezenţa fără precedent a aproximativ 50 de lideri internaţionali, conduşi de către preşedintele francez François Hollande.

Printre ei s-au aflat inclusiv preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.

După ce a participat la reuniunea împotriva terorismului, la Palatul Elysée, Holder a declarat că nu există "informaţii credibile" care să ateste că Al-Qaida sau gruparea Statul Islamic (SI) se află în spatele atentatelor de la Paris care s-au soldat, săptămâna trecută, cu 17 morţi.

"În acest stadiu, nu avem informaţii credibile care să ne permită să determinăm ce organizaţie este responsabilă" de aceste atacuri armate, a declarat secretarul pentru postul american ABC.

Într-o conversaţie cu postul francez BFMTV, pe când era baricadat în tipografia din nord-estul Parisului, Chérif Kouachi, unul dintre cei doi autori ai atacului comis la Charlie Hebdo miercuri, a declarat vineri că a primit misiunea să acţioneze în Franţa de la filiala reţelei Al-Qaida în Arabia Saudită şi Yemen.

×
Subiecte în articol: Charlie Hebdo
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close