Antena 3 CNN Externe Citeşte un reportaj impresionant cu Regele Mihai, făcut de El Pais. "Nu pot să-l iert pe Churchill pentru că a abandonat România"

Citeşte un reportaj impresionant cu Regele Mihai, făcut de El Pais. "Nu pot să-l iert pe Churchill pentru că a abandonat România"

Citeşte un reportaj impresionant cu Regele Mihai, făcut de El Pais. "Nu pot să-l iert pe Churchill pentru că a abandonat România"
Sursa foto: Foto: El Pais
de O.P.    |    27 Dec 2011   •   06:56

Regele Mihai I este singurul şef de stat care a supravieţuit Celui De-al Doilea Război Mondial, iar jurnaliştii spanioli de la El Pais au realizat un reportaj impresionant cu fostul suveran român.

Reportajul a fost făcut la reşedinţa acestuia din apropiere de Geneva, loc în care regele şi-a amintit de scurta sa domnie şi lungul său exil.

"Mihai I este martorul excepţional al uneia din cele mai tragice perioade ale istoriei recente", scriu jurnaliştii spanioli, care au fost marcaţi de întâlnirea cu regele.

Reportajul face o scurtă trecere în revistă a momentelor esenţiale din cariera politică a fostului suveran, punctând foarte atent întâlnirile-cheie pe care acesta le-a avut cu Hitler şi Mussolini.



"Nu îmi aduc foarte bine aminte de întâlnirea cu Hitler. Ştiu că am luat masa cu Hitler în 1941, la Berlin. Nu vorbeam germana, aşa că tot greul conversaţiei a fost dus de mama mea", a povestit regele .

Deşi avea numai 20 de ani când a luat masa cu Fuhrer-ul, suveranul a mai povestit că  "întâlnirea cu Hitler nu l-a marcat foarte tare. M-a impresionat la modul negativ şi nu mi s-a părut a fi un mare orator. Hitler nu era îmbrăcat în uniforma, ci pantaloni şi jacheta kaki.  Alături de Hitler au mai stat patru oameni, iar el a fost rece şi distant. A ţipat î mod constant şi a monopolizat discuţia, a fost rece şi rigid", a continuat regele Mihai.

Despre Mussolini are amintiri mult mai calde şi prietenoase, le-a spus jurnaliştilor, "într-o engleză perfectă" - notează cei de la El Pais, fostul monarh.

"Diferenţa dintre el şi Hitler era enormă. În primul rând, vorbeam italiana şi puteam comunica mult mai uşor. Mussolini era mai deschis şi mai cald, la fel cum sunt toţi italienii. Îmi amintesc că mama mea l-a întrebat cum au ajuns italienii să trăiască cu lipsurile unui război. El a răspuns scurt: 'strângând un pic cureaua'", a povestit regele.

Pe  Winston Churchill regele nu îl poate ierta:  "Desigur că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici sa accept alegerea sa de a abandona România", mai spune fostul suveran.

 




×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close