Situația din Venezuela și felul în care se raportează în prezent administrația americană la acest regim, în contextul în care se discută intens posibilitatea unei intervenții militare în țara sud-americană, seamănă foarte puțin cu războiul din Irak și motivele care au stat în spatele declanșării lui și mai mult cu intervenția din Panama, de acum 35 de ani, când SUA au lansat o operațiune pentru eliminarea unui dictator și instalarea unui guvern democratic cu sprijin popular în țară, scrie CNN, într-o analiză. Acea misiunea a fost un succes, continuă CNN, iar Panama este astăzi o democrație funcțională, cu un guvern prietenos cu SUA, chiar dacă încă există niște probleme cu corupția.
Se prea poate ca mulți americani să fie încă traumatizați de războaiele din Irak și Afganistan și să fie prea reticenți față de o operațiune în Venezuela.
Brett McGurk scrie că o intervenție în Venezuela ar putea să fie o „oportunitate de a îmbunătăți viețile venezuelenilor și de a crește stabilitatea în emisfera vestică, cu aceleași consecințe” pe care le-a avut și invazia americană în Panama, la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990.
Venezuela și Panama – pretexte similare
Pe 20 decembrie 1989, președintele SUA de atunci, George H. W. Bush, s-a adresat națiunii pentru a explica raționamentul din spatele invaziei pe care tocmai ce o ordonase în Panama.
El a explicat că Panama era condusă de un „traficant de droguri”, Manuel Noriega, care „va fi adus în fața justiției” în SUA.
Bush a adăugat că Noriega a anulat alegeri democratice și că câștigătorii acelor alegeri vor prelua curând puterea în Panama City cu sprijin popular ridicat.
Regimul lui Noriega amenința și punea în pericol americani, mai spunea Bush, dând exemplul unui soldat american ucis de serviciile de securitate ale lui Noriega.
În final, Bush a explicat și importanța strategică a canalului Panama și angajamentul Statelor Unite față de tratatele existente – pe care Noriega nu ar fi intenționat să le mai onoreze.
În acest context, Bush a explicat obiectivele misiunii – „Protejarea vieților americanilor, apărarea democrației din Panama, combaterea traficului de drog și protejarea integrității Tratatului Canalului Panama”.
Două săptămâni mai târziu, Noriega se afla în custodia Statelor Unite, opoziția prelua puterea în țară, iar forțele SUA începeau retragerea.
„Dintre toate aventurile noastre militare de la Coreea (războiul din Coreea – n. red.) încoace, Panama trebuie să fie considerate una dintre cele mai de succes. Mergi acolo acum și vezi o țară foarte prosperă și democratică”, spune un militar american care a luat parte la invazie.
Să privim spre Venezuela - țara este condusă de Nicolas Maduro, care, asemenea lui Noriega este pus sub acuzare în sistemul judiciar al SUA.
Acuzațiile împotriva lui Maduro sunt, însă, mult mai extinse. Inculparea sa din 2020, emisă la New York, include capete de acuzare pentru narco-terorism, trafic de droguri și corupție.
El este acuzat, de asemenea, că a condus gruparea „Cartel de los Soles”, pe care Departamentul de Stat tocmai a desemnat-o drept organizație teroristă străină. Guvernul american oferă o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru orice informații care pot ajuta la aducerea lui Maduro în custodia SUA.
La fel ca Noriega, Maduro a anulat alegeri și a reprimat violent mișcările democratice din interiorul țării.
SUA și majoritatea aliaților săi occidentali recunosc opoziția condusă de María Corina Machado drept guvern legitim al Venezuelei. Potrivit observatorilor independenți, partidele de opoziție au obținut 70% din voturile naționale la alegerile prezidențiale din Venezuela din 2024, alegeri pe care Maduro susține că le-ar fi câștigat.
În cele din urmă, Maduro, asemenea lui Noriega, a amenințat și a făcut rău cetățenilor americani, precum și păcii și securității regionale.
În ultimii ani, asemenea aliaților săi din Iran, Maduro a luat cetățeni americani ostatici pentru a obține avantaje diplomatice în relația cu SUA.
Printre ei se numără un marinar american aflat în vacanță în Venezuela, rezidenți americani de lungă durată ai țării, precum și directori ai companiei Citgo, subsidiara americană a companiei petroliere de stat din Venezuela.
În 2023, Maduro a amenințat că va invada Guyana vecină, un aliat al Statelor Unite, iar astăzi revendică suveranitatea asupra a două treimi din teritoriul Guyanei, justificând pretenția — similar cu Putin în estul Ucrainei — pe baza unei istorii false și a unui referendum trucat.
Diferențele evidente dintre Venezuela și Panama
Dacă Maduro este înlocuit la Caracas, nu există nicio garanție că autoritățile locale din întreaga țară ar colabora cu noul guvern — deschizând perspectiva unor războaie civile și a unei competiții violente pentru putere și resurse.
Maduro susține că ar fi recrutat o miliție care ar număra milioane de oameni pentru a rezista oricărei operațiuni SUA, iar chiar dacă această afirmație este probabil exagerată, e ușor de presupus că marii traficanți de droguri ar putea prelua controlul în zonele rurale, în locul forțelor democratice pe care ne-am dori sau am spera să le vedem câștigând puterea.
Venezuela este de peste zece ori mai mare decât Panama, un factor care i-ar determina, probabil, pe planificatorii militari să recomande o forță mult mai mare decât cei aproximativ 26.000 de militari desfășurați în operațiunea din 1989.
Contextul geostrategic este, de asemenea, radical diferit. În 1989, Uniunea Sovietică se prăbușea, iar Zidul Berlinului căzuse cu șase săptămâni înainte de invazia americană în Panama. America era marea putere incontestabilă a lumii și nu exista niciun motiv să se aștepte sau să se anticipeze că alte mari puteri ar putea oferi ajutor regimului Noriega.
Astăzi, Rusia și China sunt aliniate cu Maduro, iar liderii lor ar folosi, probabil, orice operațiune americană în Venezuela drept justificare suplimentară pentru a-și urmări propriile ambiții în emisferele respective — împotriva Ucrainei și Taiwanului.
Opțiunile lui Donald Trump
Președintele Donald Trump a declarat, săptămâna trecută, în mod criptic, că și-a „făcut deja o idee” privind un curs de acțiune în Venezuela. Declarația a venit după ce CNN a relatat despre mai multe reuniuni la nivel înalt la Casa Albă cu comandanți militari, privind opțiuni în urma consolidării navale de la coastă și a exercițiilor desfășurate de pușcașii marini americani în zone rurale și urbane din Trinidad și Tobago.
Maduro pare să interpreteze aceste mișcări drept un posibil preludiu al unei intervenții americane, mobilizându-și milițiile, dar în același timp făcând apel la dialog — ba chiar cântând imnul pacifist „Imagine” al lui John Lennon la un miting recent.
Administrația nu a fost clară cu privire la obiectivele a ceea ce numește acum Operațiunea „Sulița Sudică”, alimentând confuzia. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a descris misiunea ca având scopul de a „apăra patria, elimina narco-terorismul din emisfera noastră și proteja America de drogurile care ne omoară populația”.
În declarațiile oficiale nu există nicio referire la restabilirea democrației în Venezuela sau la obiectivul de a-l înlătura pe Maduro de la putere, însă Trump a afirmat că zilele lui Maduro sunt „numărate”, iar desfășurările militare — inclusiv cel mai avansat grup de atac cu portavion din arsenalul SUA — sugerează scopuri dincolo de obiectivele public declarate ale operațiunii „Sulița Sudică”.
Cert este că înlăturarea lui Maduro este în interesul SUA și al poporului venezuelean, continuă CNN. Înainte de regimul lui Maduro și al predecesorului său, Hugo Chávez, țara era printre cele mai prospere din America de Sud, în timp ce astăzi se află în ruină, cu un venit pe cap de locuitor prăbușit cu 72%, una dintre cele mai abrupte căderi economice din istorie. Peste trei sferturi dintre cetățeni, potrivit sondajelor de încredere, se opun regimului său, iar o guvernare a opoziției este pregătită să preia conducerea dacă i s-ar oferi șansa.
Totuși, administrația Trump, în ciuda retoricii sale agresive, pare puțin probabil să urmărească o schimbare de regim prin mijloace militare, o acțiune care ar contrazice aversiunea declarată față de angajamentele militare de lungă durată. Diferențele față de Panama sunt, în acest moment, mai mari decât asemănările sau speranța că o operațiune împotriva lui Maduro ar putea decurge la fel de bine ca cea din Panama, acum peste trei decenii.
McGurk scrie că, totuși, administrația Trump nu ar trebui să renunțe la pârghiile pe care tocmai le-a construit împotriva lui Maduro, ci să le folosească în mod eficient.
Fără a recurge la o operațiune militară pentru a-l înlătura, administrația poate cere ca Maduro să predea persoanele-cheie din rețelele de trafic de droguri din Venezuela, să renunțe la pretențiile asupra Guyanei și să se angajeze să organizeze noi alegeri cu observatori internaționali — alegeri pe care cu siguranță le-ar pierde.
Mai mult, administrația ar putea solicita exilarea lui, poate în Rusia, unde i s-ar putea alătura lui Bashar al-Asad, fostul lider sirian, un alt dictator care și-a distrus țara pentru a-și menține puterea. Pentru ca toate acestea să funcționeze, administrația ar avea nevoie de sprijinul aliaților, inclusiv în America de Sud, sprijin pe care până acum nu a reușit — sau nu a dorit — să îl obțină în privința obiectivelor sale în Venezuela.
În orice caz, înainte ca Statele Unite să pornească pe calea înlocuirii lui Maduro — fie prin mijloace militare, fie prin altele — ar trebui să existe o dezbatere în Congres care să cântărească avantajele și dezavantajele, ceva ce astăzi nu se întâmplă din cauza disfuncționalității politice de la Washington.
Ştiri video recomandate
