Antena 3 CNN Externe O companie aeriană britanică și-a încetat activitatea și a anulat toate zborurile: "Nu vor fi reprogramate"

O companie aeriană britanică și-a încetat activitatea și a anulat toate zborurile: "Nu vor fi reprogramate"

O companie aeriană regională britanică și-a încetat sâmbătă activitatea, pentru a doua oară în trei ani, toate zborurile fiind anulate, iar 276 de angajați concediați.

O companie aeriană britanică și-a încetat activitatea și a anulat toate zborurile: "Nu vor fi reprogramate"
Sursa foto: Profimefia Images
de Mia Lungu    |    28 Ian 2023   •   18:51

Într-o declarație de pe site-ul Flybe se arată că această companie aeriană, care a operat servicii regulate din Belfast, Birmingham și Heathrow în Marea Britanie și spre Amsterdam și Geneva, a intrat în administrare judiciară, o formă de protecție împotriva creditorilor.

"Flybe și-a încetat activitatea, iar toate zborurile din și spre Marea Britanie operate de Flybe au fost anulate și nu vor fi reprogramate", se arată în comunicat, transmite Reuters.

Aproximativ 75.000 de clienți Flybe aveau rezervări viitoare care nu vor mai fi onorate.

Autoritatea Aviației Civile din Marea Britanie (CAA) a anunțat că va oferi sfaturi și informații pasagerilor afectați.

Afectată de blocajele din timpul pandemiei, Flybe a intrat pentru prima dată în administrare judiciară în martie 2020. În octombrie 2020, a fost vândută, iar în aprilie 2022 a reluat zborurile, deși la o scară mai mică.

×
Subiecte în articol: companie aeriana zboruri britanica
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close