Antena 3 CNN Externe Copii uciși de ruși la Mariupol. Procuratura ucraineană a primit informațiile

Copii uciși de ruși la Mariupol. Procuratura ucraineană a primit informațiile

Procuratura Generală din Ucraina a anunțat, sâmbătă, că a fost informată de decesul altor 24 de copii în Mariupol, orașul-port din sud-estul țării care a fost asediat timp de mai multe săptămâni și apoi capturat la mijlocul lunii mai de forțele ruse.

Copii uciși de ruși la Mariupol. Procuratura ucraineană a primit informațiile
Sursa foto: Hepta | DPA Images / Jussi Nukari
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Iun 2022   •   11:42

În total, conform Procuraturii, cel puțin 287 de copii au murit de la începutul invaziei ruse. Alți cel puțin 492 de copii au fost răniți.

"În timpul documentării infracțiunilor, s-a descoperit că alți 24 de copii au murit la Mariupol, în regiunea Doneţk, din cauza bombardamentelor la întâmplare ale armatei ruse", a precizat Procuratura ucraineană pe serviciul de mesagerie Telegram.

"Aceste date nu sunt finale, în contextul în care încă se lucrează la colectarea de informații în locurile cu activitate ostilă, în teritoriile ocupate temporar sau eliberate", a adăugat sursa citată.

Reuters, care transmite precizările instituției ucrainene, menționează că nu a putut verifica informațiile din surse independente.

Primarul din Mariupol, oraș redus la ruine din cauza asediului, a spus că în localitate a apărut holera, în contextul în care sistemele sanitare au fost distruse, iar cadavrele putrezesc pe străzi.

La începutul lunii iunie, ONU a transmis că peste 250 de copii au fost uciși de la începutul războiului și cinci milioane sunt supuși riscului de violență şi abuz.

×
Subiecte în articol: copii uciși Mariupol
Parteneri
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș
x close