Antena 3 CNN Externe Copilul chinez găsit legat cu lanţuri de părinţi, de teama unei răpiri, primit gratuit la grădiniţă

Copilul chinez găsit legat cu lanţuri de părinţi, de teama unei răpiri, primit gratuit la grădiniţă

Copilul chinez găsit legat cu lanţuri de părinţi, de teama unei răpiri, primit gratuit la grădiniţă
Sursa foto: Copil
06 Feb 2010   •   16:46

Povestea copilului legat cu lanţuri pe o stradă din Beijing a emoţionat telespectatorii din toată lumea. Patronul unei grădiniţe din oraş s-a oferit să-i dea micuţului adăpost. Băieţelul de doi ani nu era victima cruzimii părinţilor, ci pur şi simplu, aceştia nu aveau altă soluţie pentru a-l apăra de răpitorii de copii .

La prima vedere, imaginea era şocantă: un copilaş prins cu lanţuri de un stâlp de pe trotuar. Stimulaţi de prezenţa unor reporteri britanici, poliţiştii chinezi l-au găsit imediat pe tatăl copilului, care muncea la negru, şi i-au trimis pe amândoi acasă.

Reporterii de la ITN i-au urmat şi au descoperit sărăcia în care trăia familia băieţelului. Copilul se numeşte Chen Jingdan, adică "Oul de Aur". Părinţii nu-i pot purta de grijă pentru că mama sa este bolnavă, iar tatăl munceşte de dimineaţă până seara pentru a plăti chiria, mâncarea şi tratamentul soţiei.

Banii nu mai ajung şi pentru creşă, la care, familia nici nu are dreptul pentru că nu are permis de şedere în capitală.

Luna trecută, soţii Chen şi-au pierdut fiica de patru ani, lăsată fără supraveghere şi furată probabil de traficanţii de copii. Pentru ca fiul lor de doi ani să nu aibă aceeaşi soartă, nu au avut altă soluţie decât lacătul şi lanţurile. "Pierderea fiicei noastre mai mari a fost ca un avertisment. Trebuie să fim mai atenţi. Nu avem de ales: trebuie să-l legăm cu lanţuri", povesteşte tatăl micuţului.

Băieţelul va avea acum o soartă mai bună: el a fost primit, pentru trei ani, într-o grădiniţă al cărei patron a fost impresionat de povestea sa. Iar primăria ar putea acorda familiei permis de şedere. Încurajaţi de aceste schimbări, părinţii speră că îşi vor regăsi şi fiica.



Antena 3

×
Subiecte în articol: China
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close