Antena 3 CNN Externe Crime inexplicabile. Doi kenyeni şi-au omorât rudele şi le-au mâncat organele interne

Crime inexplicabile. Doi kenyeni şi-au omorât rudele şi le-au mâncat organele interne

Crime inexplicabile. Doi kenyeni şi-au omorât rudele şi le-au mâncat organele interne
Sursa foto: Foto: freepik.com
de N.B.    |    02 Ian 2013   •   19:23

Întâmplare macabră într-un oraş din Kenya, un bărbat şi-a omorât copilul de numai cinci ani, i-a mutilat corpul şi a mâncat o parte din organele interne ale acestuia în noaptea dintre ani, informează Standardmedia.

Se pare că bărbatul şi-a alungat soţia de acasă în urmă cu doar câteva zile, iar despre fapta sa s-a aflat prin intermediul oamenilor din satul Lango Baya, care au pornit spre casa făptaşului pentru a-l pedepsi.

Poliţia a intervenit la timp şi bărbatul a fost salvat din mâinile mulţimii furioase. În casa sa au fost găsite inima, ficatul şi organele genitale ale micuţului, tăiate şi puse la păstrare, iar cadavrul a fost descoperit într-o groapă, la aproximativ 400 de metri de casa acestuia.

Criminalul şi-a recunoscut fapta, declarându-le poliţiştilor că a făcut aşa cum a fost îndrumat de pastorul său, care i-a promis că se va îmbogăţi dacă îşi va ucide copilul şi îi va preda organele sale.

Acesta nu este primul incident de acest gen în Kenya. În satul Wendiga, un bărbat şi-a ucis soţia, i-a tăiat capul şi i-a mâncat organele interne.

×
Subiecte în articol: crima Kenya canibalism canibal
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close