Antena 3 CNN Externe Cuba arestează 30 de demonstranţi în Havana

Cuba arestează 30 de demonstranţi în Havana

Cuba arestează 30 de demonstranţi în Havana
Sursa foto: cuba
18 Mar 2010   •   16:24

Poliţia a reţinut circa 30 de persoane în cadrul unui marş la Havana, miercuri, organizat ca protest în sprijinul mamei unui prizonieri politic care a murit de greva foamei.
Aşa numitele "Doamne în Alb" au fost huiduite de susţinătorii guvernului în timp ce protestau prin Havana alături de mama lui Orlando Zapata, care a murit într-o închisoare, pe 23 februarie, după ce a fost în greva foamei.
Ulterior, poliţia a intervenit şi ofiţeri de poliţie au urcat dizidenţii în două autobuze care au plecat spre o direcţie necunoscută.
Doamnele în Alb, un grup de soţii şi mame de prizonieri politici, a protestat în fiecare zi a aceste săptămâni pentru a aniversa evenimentele din 2003, când 75 activişti ai opoziţiei au fost arestaţi, dintre care 53 sunt şi acum în închisoare.

Femeile au început ziua de miercuri cu rugăciuni la biserica catolică înainte de a se îndrepta spre dizidentul Orlando Fundora, care a fost închis în 2003 dar ulterior eliberat din motive de sănătate.
În fruntea marşului era Reyna Luisa Tamayo, mama lui Zapata, care a acuzat că fiul său a fost torturat în închisoare, iar moartea sa, după 85 de zile de grevă a foamei poate fi considerată "crimă cu premeditare."
Incidentul a marcat noi apeluri internaţionale pentru Havana de a elibera prizonierii politici.
Guvernul susţine însă că nu există prizonieri politici în acest stat de 11 milioane persoane, nu există tortură, iar dizidenţii sunt plătiţi de SUA.
La o zi după moartea lui Zapata, activistul Guillero Farinas a început propria grevă a foamei pentru a face presiuni pentru eliberarea celor 26 prizonieri politici care au nevoie de îngrijire medicală.
Acesta a fost internat şi hrănit intravenos.
Între timp, a fost lansată o susţinută campanie de presă pentru a contracara ceea ce este calificat a fi campania "defăimătoare" la adresa Cubei din Europa.
În fiecare zi, presa cubaneză a acuzaz răul tratament aplicat imigranţilor şi "brutalitatea poliţiei" din Spania, Franţa sau Germania. Se acuză că Euro duce o politică "neo-colonială" şi "subversivă" cu SUA pentru a "destabiliza" o revoluţie ce suferă deja din cauza crizei.
În plus, circa 5000 de personalităţi mondiale, printre care cineastul spaniol Pedro Almodovar sau Mario Vargas Llosa, au semnat o petiţie în care se cere eliberarea prizonierilor politici.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Havana Cuba
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close