Antena 3 CNN Externe Cum a reacționat Donald Trump la anunțul decesului liderului cubanez Fidel Castro

Cum a reacționat Donald Trump la anunțul decesului liderului cubanez Fidel Castro

Cum a reacționat Donald Trump la anunțul decesului liderului cubanez Fidel Castro
26 Noi 2016   •   15:40

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a avut sâmbătă o primă reacţie la anunţul decesului liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro, scriind pe contul său de Twitter că 'Fidel 
Castro a murit!', fără alte comentarii, informează EFE şi Reuters. 

EFE notează că deocamdată nu există nicio reacţie oficială a administraţiei americane cu privire la decesul lui Castro, care a încetat din viaţă vineri noapte la vârsta de 90 de ani, după cum a informat fratele său, preşedintele cubanez Raúl Castro, într-o alocuţiune la televiziunea de stat. 

Reuters aminteşte că Trump, care va fi învestit preşedinte la 20 ianuarie 2017, a ameninţat în timpul campaniei electorale că va reveni asupra demersurilor preşedintelui democrat Barack Obama referitoare la o deschidere în relaţiile cu Cuba, invocând îngrijorări privind libertatea religioasă.

×
Subiecte în articol: Donald Trump Fidel Castro reactie
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close