Antena 3 CNN Externe De ce a refuzat Trump să-și mai „piardă timpul” cu Putin la Budapesta. „Rușii au vrut prea mult”

De ce a refuzat Trump să-și mai „piardă timpul” cu Putin la Budapesta. „Rușii au vrut prea mult”

M.L.
2 minute de citit Publicat la 10:16 22 Oct 2025 Modificat la 10:35 22 Oct 2025
Putin și Trump în Alaska
Vladimir Putin și Donald Trump s-au întâlnit față în față în luna august, în Alaska, fără a ajunge la un acord privind războiul din Ucraina. Foto: Getty Images

Donald Trump a abandonat ideea unei întâlniri la Budapesta cu Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a refuzat ideea unei încetări a focului pe actuala linie de contact dintre trupele ruse și cele ucrainene. Trump a spus că, în acest condiții, nu vrea să „piardă timpul” cu o astfel de întrevedere, informează BBC.

Un oficial de la Casa Albă a anunțat, marți, că nu există niciun plan concret pentru ca Donald Trump să se vadă la o întâlnire bilaterală cu Vladimir Putin în viitorul apropiat. Anunțul vine după o discuție între Serghei Lavrov și Marco Rubio, despre care Casa Albă a susținut că a fost „productivă” dar că nu mai este nevoie de întâlnire față în față între cei doi diplomați.

„Rușii au vrut prea mult și a devenit clar pentru americani că nu se va ajunge la niciun acord pentru Trump la întâlnirea de la Budapesta”, a declarat o sursă diplomatică europeană pentru Reuters, informează publicația Moscow Times.

Practic, a spus sursa citată, poziția Kremlinului a rămas aceeași de la precedenta întâlnire dintre Putin și Trump din Alaska: Rusia refuză încetarea luptelor în actualele condiții și pe actuala linie a frontului.

Întâlnirea din Anchorage, Alaska s-a încheiat după aproape trei ore de discuții între Trump și Putin, fără a se ajunge la un acord.

Ulterior s-a aflat, conform unor surse care au participat la întâlnire, că Trump a fost enervat de poziția inflexibilă a lui Putin, care cere, practic, o capitulare a Ucrainei și are pretenții teritoriale dincolo de ce au reușit să acapareze rușii în teren. 

Ulterior, Trump și-a pierdut răbdarea și în cadrul unei întâlniri tensionate la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Donald Trump a sugerat că cel mai bun mod de a pune capăt războiului din Ucraina ar fi „împărțirea” regiunii Donbas, într-un mod care ar lăsa cea mai mare parte sub control rusesc. Potrivit relatărilor, în timpul întâlnirii de la Casa Albă, Trump l-ar fi presat pe Zelenski să renunțe la porțiuni întinse de teritoriu ucrainean.

„Lăsați-o așa cum a căzut”, a relatat Trump într-o declarație făcută reporterilor la bordul aeronavei Air Force One. „E deja tăiat acum”, a precizat Trump referitor la Donbas, adăgând că „să lase lucrurile așa cum sunt acum”. „Pot să se apuce de negocieri ceva mai târziu, în privința liniei de demarcație”, a spus el. „Dar acum, ambele tabere trebuie să se oprească pe linia de contact, să se ducă acasă, să oprească luptele și să înceteze să mai omoare oameni”, a spus Trump.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close