Antena 3 CNN › Externe › De ce democrații sunt măgari, iar republicanii sunt elefanți. De unde vin simbolurile celor două partide americane

De ce democrații sunt măgari, iar republicanii sunt elefanți. De unde vin simbolurile celor două partide americane

G.M.
4 minute de citit Publicat la 10:56 02 Noi 2026 Modificat la 10:56 02 Noi 2026
caricatura thomas nast
Măgarul reprezintă Partidul Democrat, iar elefantul, Partidul Republican, iar ambele sunt la fel de cunoscute în America precum Moș Crăciun sau Unchiul Sam. FOTO: Getty Images

La fiecare campanie electorală, măgarii și elefanții apar peste tot, în caricaturi, pe insigne, în meme-uri și chiar pe haine. Și e firesc să fie așa. Măgarul reprezintă Partidul Democrat, iar elefantul, Partidul Republican, iar ambele sunt la fel de cunoscute în America precum Moș Crăciun sau Unchiul Sam. Puțini americani știu însă că ambele simboluri au fost făcute celebre de același caricaturist neconvențional. Legătura dintre democrați și măgari, la fel ca aceea dintre republicani și elefanți, îi poartă semnătura, scrie CNN.

Măgarul și elefantul, simbolurile celor două partide din SUA

Numele lui era Thomas Nast. Între 1862 și 1886 a lucrat la revista Harper’s Weekly și a devenit primul mare caricaturist politic al Americii, dar și unul dintre cei mai duri satirici ai ei. În gravurile sale în lemn, pline de detalii, a scris despre Războiul Civil, greșelile perioadei de Reconstrucție, imigrație și, mai ales, despre Tammany Hall, rețeaua politică coruptă a New Yorkului. Unii spun că din numele lui ar veni cuvântul englezesc "nasty" ("răutăcios"). Aproape sigur nu e adevărat, dar, privindu-i caricaturile, ai putea crede că este.

Istoricii spun că Nast, care a crescut la New York în anii 1840-1850, a fost agresat cu cruzime de alți copii. Poate de aceea, în toată cariera sa se văd două lucruri, și anume disprețul față de cei care îi asupresc pe alții și mila față de victimele lor.

La Harper’s a oscilat mereu între aceste două teme. Într-o caricatură celebră din 1874, "Mai rău decât sclavia", o familie de afroamericani se ghemuiește îngrozită în fața unui membru Ku Klux Klan care rânjește. În alta, care ironizează alianța dintre KKK și politicienii din New York, intitulată "Se înghit unul pe altul", nu mai există victime, ci doar doi bărbați umflați, cu ochii bulbucați, care se devorează reciproc, asemenea unui șarpe care își înghite coada. 

FOTO: britannica.com

Astăzi, caricaturile din ziare sunt de obicei simple, ca să le înțelegi dintr-o privire. Ale lui Nast erau altfel, încărcate, cu etichete peste tot, erau adevărate articole în imagini, făcute să fie studiate și discutate în detaliu.

Un bun exemplu este "Panica celui de-al treilea mandat", caricatura din 1874 despre care se spune că a făcut din elefant simbolul Partidului Republican. Înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, ziarul New York Herald, care susținea atunci mai mulți candidați democrați, a lansat zvonul că președintele republican Ulysses Grant vrea să candideze pentru un al treilea mandat în 1876. Pe atunci nu era ilegal, dar nu era bine văzut.

FOTO:  americanhistory.si.edu

Nast, susținător convins al partidului lui Lincoln, a desenat ziarul Herald ca pe un măgar îmbrăcat în blană de leu, care sperie celelalte animale cu povești despre o dictatură a lui Grant. Printre ele apare un elefant uriaș și stângaci, pe care scrie "Votul republican", gata să cadă într-o prăpastie.

Nast nu a fost primul care a comparat oamenii cu animalele. Povestea măgarului în blană de leu vine de la Esop. Nu a fost nici primul care i-a asociat pe republicani cu elefantul. Cu cel puțin zece ani înainte, partidul era promovat cu sloganul "see the elephant" ("vezi elefantul"), o expresie din vremea Războiului Civil care însemna, aproximativ, "luptă cu curaj".

Deși Nast i-a desenat de multe ori pe democrați ca pe un măgar (în "Panica celui de-al treilea mandat" ei apar, de fapt, ca o vulpe), legătura dintre democrați și măgar exista deja de o jumătate de secol, din vremea președintelui Andrew Jackson.

Meritul lui Nast a fost să prezinte politica americană ca pe un mare circ cu animale, asemenea celui lansat de Barnum & Bailey la New York cu trei ani mai devreme. Ca orice caricaturist bun, și-a ironizat propria tabără aproape la fel de mult ca pe adversari. Așa a ajuns să îi înfățișeze pe republicani ca pe un animal slab și speriat, care o lua mereu greoi în direcția greșită și pentru care mărimea era mai mult o povară decât un avantaj.

Nici măgarii lui Nast nu arată mai bine. Într-o caricatură din 1879, măgarul încăpățânat atârnă de coadă deasupra unei prăpastii numite "haos financiar". De cele mai multe ori, elefanții și măgarii lui sunt la un pas de dezastru, o imagine destul de corectă a politicienilor republicani și democrați din acea epocă, numită "Epoca Aurită".

În anii 1880, Nast era cel mai temut artist din țară, dușmanul hoților și escrocilor, fie că erau de dreapta sau de stânga. Apoi, printr-o ironie demnă de caricaturile sale, și-a pierdut toți banii într-o schemă Ponzi, exact genul de înșelătorie împotriva căreia avertizase toată viața. În 1890 a încercat să își refacă averea cu o carte de ilustrații de Crăciun.

Însă inspirația de la Harper’s părea să-l fi părăsit. Și-a petrecut ultimii zece ani de viață bolnav, conștient că cele mai bune lucrări erau de mult în urmă. Elefantul și măgarul au rămas totuși vii în politica americană, datorită lui. Elefantul este și azi simbolul oficial al republicanilor. Democrații nu și-au ales oficial un simbol, dar la orice miting de-ale lor vezi un măgar după doar câțiva pași.

E puțin ciudat că ambele partide și-au adoptat cu atâta entuziasm aceste mascote, mai ales că în caricaturile lui Nast animalele apar proaste, ușor de manipulat și mereu derutate. Poate că niciun partid nu a verificat înainte să comande insigne și sacoșe.

Sau poate au știut de ironiile lui Nast și au ales să râdă și ei de ei înșiși.

Culorile simbol, roșu și albastru

Pe lângă animale, fiecare partid are și o culoare, roșu pentru republicani și albastru pentru democrați. Spre deosebire de măgar și elefant, această asociere e destul de nouă. Multă vreme, televiziunile americane au folosit culori diferite pe hărțile electorale, uneori chiar invers față de azi.

Regula s-a impus abia la alegerile prezidențiale din 2000, dintre George W. Bush și Al Gore. Numărarea voturilor a durat săptămâni, iar hărțile colorate au fost arătate zilnic la toate televiziunile. Atunci au apărut expresiile "state roșii" (republicane) și "state albastre" (democrate), care se folosesc și astăzi.

Pentru europeni, asta poate părea ciudat, deoarece în Europa, roșul este de obicei culoarea stângii, în timp ce în Statele Unite el reprezintă tabăra conservatoare.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close