Tiare, cercei și coliere încrustate cu diamante, safire și smaralde — o avere istorică și simbolică. Dar atunci când hoții au pătruns weekendul trecut în Muzeul Luvru și au furat bijuteriile împărătesei Eugenie, soția lui Napoleon al III-lea, nu au luat doar obiecte prețioase. Au furat o parte din patrimoniul Franței, o bucățică de istorie care nu mai poate fi recuperată.
Valoarea totală a jafului a fost estimată la 88 de milioane de euro, adică peste 100 de milioane de dolari. Și totuși, muzeul nu va primi niciun ban despăgubire. Bijuteriile nu erau asigurate.
De ce nu erau asigurate bijuteriile regale
Când hoții au escaladat duminică o scară mecanică până la etajul al doilea al Luvrului și au intrat în Galeria Apollo, unde se aflau bijuteriile coroanei, ei au pătruns de fapt într-o clădire de stat. Toate aceste comori aparțin Franței, iar statul este propriul său asigurator, scrie The New York Times.
Cele mai mari muzee franceze – inclusiv Luvru – nu încheie polițe de asigurare private pentru colecțiile permanente, explică Nicolas Kaddeche, director tehnic la Hiscox Assurances France, una dintre cele mai mari companii din domeniu.
Motivul e simplu: costurile ar fi uriașe.
Primele anuale ar depăși cu mult cheltuielile de securitate și supraveghere, chiar și pentru un muzeu cu bugetul Luvrului, care are propria brigadă de pompieri și echipe interne de pază.
O comoară imposibil de evaluat
Luvrul este cel mai mare muzeu din lume, cu peste 35.000 de opere expuse pe o suprafață de 14 kilometri de galerii – de la Mona Lisa la Venus din Milo. Altă jumătate de milion de piese se află în depozite și baze de date.
Dacă statul ar decide să le asigure pe toate, costurile ar ajunge la miliarde de euro pe an.
„Luvrul e o acumulare excepțională de valori într-un singur loc”, spune Kaddeche. „E mai logic ca statul să-și asume riscul, exact cum s-a întâmplat și în cazul Catedralei Notre-Dame”.
Chiar dacă muzeul a avut în trecut probleme de securitate, politica oficială este clară: mai bine investești în pază și tehnologie, decât în polițe de asigurare.
„Infractorii devin tot mai inventivi”, avertizează Peter Keller, directorul Muzeului Legiunii de Onoare din Paris. „Trebuie să investim constant. Singura protecție reală e să fim cu un pas înaintea lor”.
Când statul e propriul asigurator
În Franța, două reguli sunt esențiale în materie de artă: cine deține obiectele și unde sunt expuse.
Bijuteriile furate de la Luvru fac parte din colecțiile naționale – cumpărate de stat și protejate prin codul patrimoniului. Asta înseamnă că nu pot fi vândute, donate sau transferate.
Iar acest statut le scoate automat din sfera asigurărilor private.
„Sunt obiecte care, juridic vorbind, nu pot fi tranzacționate, deci nici asigurate în sens clasic”, explică Irene Barnouin, director de vânzări la WTW France, o firmă de brokeraj în domeniul artei.
Situația e asemănătoare în Statele Unite, unde colecțiile permanente ale muzeelor publice – precum Smithsonian – sunt considerate bunuri ale statului. Documente precum Declarația de Independență sunt „neprețuite” și nu pot fi evaluate financiar. În caz de dezastru, Congresul ar putea aloca o sumă specială pentru despăgubiri.
Când arta are nevoie de asigurare
Există totuși cazuri în care Luvrul plătește asigurări punctuale.
De fiecare dată când o operă este mutată, expediată sau împrumutată, statul cere o poliță specială. Transportul este considerat „risc structural”.
De exemplu, în 2018, Ministerul Culturii a analizat ideea de a muta Mona Lisa la muzeul-satelit din Lens.
Doar costul asigurării a fost estimat la 35 de milioane de euro — așa că tabloul a rămas în sala sa, protejat de sticla antiglonț.
Tot așa, muzeele naționale din Franța și SUA asigură expozițiile temporare, nu colecțiile permanente.
Pierderea unei comori care nu se mai poate înlocui
Luvrul a pierdut nu doar 88 de milioane de euro, ci o parte din identitatea sa.
„Banii ar fi putut acoperi o nouă expoziție sau o colecție de înlocuire”, spune Kaddeche.
Dar valoarea reală a acelor bijuterii era simbolică, nu financiară.
„Chiar dacă s-ar fi plătit despăgubiri, nu poți cumpăra istoria”, adaugă Barnouin. „Ceea ce a fost pierdut e unic – pentru că odată cu bijuteriile, s-a pierdut și povestea pe care o purtau”.
Ştiri video recomandate
