Antena 3 CNN Externe Descoperire sinistră făcută de polițiști: "Am intrat în garsonieră și nu ne-a venit să credem, erau peste tot"

Descoperire sinistră făcută de polițiști: "Am intrat în garsonieră și nu ne-a venit să credem, erau peste tot"

Descoperire sinistră făcută de polițiști: "Am intrat în garsonieră și nu ne-a venit să credem, erau peste tot"
14 Dec 2016   •   16:19

Polițiștii ucrainieni au trecut prin clipe de groază, după ce au descoperit că un tânăr și-a ucis familia, după care a tranșat cadavrele și a fiert părțile acestora, pentru a face “friptură”.

Polițiștii suspectează că bărbatul, în vârstă de 29 de ani, și-a ucis unchiul, mătușa și pe fiul acestora, înainte de a trece la secționare, conform Daily Mail.

Se pare că tânărul, disperat, și-a pus capăt zilelor chiar când au ajuns polițiștii la locuința sa din Kiev.

Acum, autoritățile se tem că tânărul nu ar fi fost la primul gest de canibalism.

“Când am intrat în garsonieră, am găsit părți umane în oale și tigăi. Se pare că nepotul își fierbea rudele în tigăi și, ulterior, le depozita în cutii speciale”, a explicat șeful Poliției din Kiev.

O amplă investigație criminalistică a fost demarată pentru acest caz.

 

×
Subiecte în articol: descoperire politisti Kiev canibalism locuinta
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close