SUA ar fi oprit vânzările de arme către Ucraina, a spus un deputat ucrainean din comisia de apărare din Rada Supremă. Deputatul Roman Kostenko a declarat într-un interviu că livrările americane de arme s-au oprit, iar motivul este neclar, au titrat jurnaliştii publicaţiei Kyiv Post.
Roman Kostenko a precizat în timpul declaraţiilor că unele companii implicate în vânzările și livrările de arme către Ucraina așteaptă decizii politice, iar motivul exact al suspendării este, deocamdată, neclar.
"Potrivit informațiilor mele, livrările de arme care urmau să fie vândute s-au oprit. Acele companii care ar fi trebuit să transfere aceste arme aici așteaptă acum, deoarece nu există nicio decizie", a declarat secretarul Comisiei pentru Securitate Națională, Apărare și Informații din Rada Supremă a Ucrainei, potrivit Kyiv Post.
Deputatul Roman Kostenko a mai precizat că părțile implicate încearcă să rezolve problema, chiar dacă asta implică existenţa unor plăți suplimentare.
"Și toată lumea așteaptă să vadă dacă aceasta va fi o soluție pentru a livra armele aici", a mai spus oficialul.
The US has stopped arms sales to Ukraine — Roman Kostenko, head of the Ukrainian Parliament’s defense committee pic.twitter.com/BG7LMmE1SH
— KyivPost (@KyivPost) February 20, 2025
În cazul în care zvonul se va adeveri, acesta ar putea fi un rezultat al deteriorării relațiilor dintre Kiev și administrația Trump, președintele american punând la îndoială legitimitatea președintelui ucrainean, similar cu narațiunea Kremlinului – Zelenski spunând că Donald Trump "trăiește într-un spațiu de dezinformare".
Liderul de la Casa Albă a spus recent despre Volodimir Zelenski că este "un dictator, un comediant modest". Mesajul acid a fost publicat preşedintele american pe reţeaua lui de socializare, Truth Social. Remarcile lui Donald Trump au atras reproșuri atât din partea liderilor mondiali, cât și din partea membrilor propriului său partid.