Un muncitor român în vârstă de 46 de ani şi rezident în Italia a murit într-o fermă agricolă din localitatea Persico Dosimo, provincia Cremona din Italia.
Bărbatul, rezident în localitatea Viadana din provincia Mantova, lucra ca instalator de panouri fotovoltaice pentru o firmă din Milano.
Accidentul s-a produs în data de 4 septembrie 2025, în timp ce muncitorul se afla pe acoperiş. Din primele cercetări pentru reconstituirea dinamicii se pare că, în timp ce se deplasa la înălţime, românul a pus piciorul pe o fereastră aparent închisă, care a cedat sub greutatea sa, relatează presa locală din Italia.
Astfel bărbatul a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ șase metri, sub privirile unui agricultor care se afla la faţa locului și care urma să discute cu el despre o posibilă lucrare și la ferma sa. Agricultorul a fost cel care a sunat la urgenţe şi a alertat autorităţile.
La fața locului au intervenit rapid echipajele medicale de la ambulanță, care l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator și cu multiple traumatisme.
Au urmat mai multe manevre de resuscitare, apoi muncitorul român a fost transportat de urgenţă la spitalul din Cremona în stare gravă.
Deși, inițial, starea muncitorului părea stabilă, la scurt timp după internare situația s-a agravat brusc, iar medicii nu au mai reușit să-i salveze viața.
La faţa locului au ajuns și carabinierii pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului și eventualele responsabilități.