Antena 3 CNN Externe Decizie istorică în SUA! Donald Trump a fost pus sub acuzare și ar putea fi arestat săptămâna următoare

Decizie istorică în SUA! Donald Trump a fost pus sub acuzare și ar putea fi arestat săptămâna următoare

Fostul preşedinte american Donald Trump, care şi-a anunţat candidatura în scrutinul prezidenţial din 2024, a fost pus sub acuzare de o instanţă judiciară din oraşul New York într-un caz privind plăți ilegale făcute în campania electorală din 2016.

Decizie istorică în SUA! Donald Trump a fost pus sub acuzare și ar putea fi arestat săptămâna următoare
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    31 Mar 2023   •   07:27

Este pentru prima dată în istoria Americii când un actual sau fost președinte este acuzat penal.

Biroul procurorului districtual din Manhattan l-a investigat pe fostul președinte în legătură cu presupusul său rol într-o schemă de plată ilegală de bani și mușamalizarea acesteia, către starul de film pentru adulți Stormy Daniels, care datează de la alegerile prezidențiale din 2016, scrie CNN

Mai exact, procurorul Alvin Bragg, din Manhattan, a efectuat o investigaţie privind o plată de 130.000 de dolari efectuată de Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump, către o actriţă de filme pentru adulţi, Stephanie Clifford (care are pseudonimul de scenă Stormy Daniels), în campania electorală din 2016. Actriţa a susţinut că a avut o relaţie cu Donald Trump în urmă cu zece ani, dar Trump a negat acest lucru.

Decizia trimite unde de șoc în toată țara, în condițiile în care sistemul politic american nu a văzut niciodată pe unul dintre foștii săi lideri confruntat cu acuzații penale, cu atât mai puțin în timp ce candidează din nou la președinție.

Avocaţii fostului preşedinte american Donald Trump şi echipa de campanie a acestuia au respins vehement decizia de inculpare, condamnând ceea ce consideră a fi utilizarea instituțiilor în disputele politice.

"Preşedintele a fost inculpat. Nu a comis niciun delict. Vom contesta puternic în instanţă această inculpare cu caracter politic", au declarat Susan Necheles şi Joseph Tacopina, avocaţii lui Donald Trump.

"Aceasta nu este o inculpare pentru o infracţiune. Nu există nicio infracţiune. În schimb, această veste reprezintă inculparea unei naţiuni eşuate. Preşedintele Trump promite încheierea paşnică a războiului din Ucraina, destructurarea statului paralel şi plasarea Americii pe primul loc. Elitele politice şi cercurile de putere au transformat în armă sfera structurilor guvernamentale pentru a încerca să îl oprească. Vor eşua", a reacţionat echipa de campanie electorală a lui Trump, conform postului NBC News.

Donald Trump a afirmat că ar putea fi plasat în arest preventiv în această investigaţie. 

 

×
Subiecte în articol: Donald Trump
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close