Antena 3 CNN Externe Donald Trump analizează opțiunile pentru un război contra Cubei. Pentagonul face planuri pentru mai multe scenarii și operațiuni

Donald Trump analizează opțiunile pentru un război contra Cubei. Pentagonul face planuri pentru mai multe scenarii și operațiuni

Adrian Dumitru
6 minute de citit Publicat la 11:17 16 Iul 2026 Modificat la 11:32 16 Iul 2026
Rubio, Trump și Hegseth
Foto: Getty Images

Deși sunt angrenați cât se poate de activ în războiul din Iran după reizbucnirea acestuia, oficialii de rang înalt de la Pentagon au în vedere declanșarea unui alt conflict, de această dată mult mai aproape de casă, în Cuba, relatează CBS News.

Planificatorii militari americani au discutat în ultimele săptămâni care sunt opțiunile pentru acțiune împotriva regimului de la Havana.

S-a discuta inclusiv un asalt din aer prin care să fie parașutați mii de soldați americani din divizia a 101-a, singura antrenată pentru o astfel de operațiune.

Oficialii, care au discutat anonim cu jurnaliștii CBS, au accentuat că aceste discuții nu înseamnă că Trump sau Pentagonul au luat deja o decizie în privința războiului cu Cuba.

Orice operațiune contra regimului de la Havana ar însemna noi probleme pentru armata americană, în condițiile în care mare parte din capacitățile și atenția sa sunt acum orientate spre Iran.

Marco Rubio a accentuat că SUA preferă „o opțiune diplomatică” pentru o „tranziție” spre un nou guvern cubanez condus de tehnocrați și dispus să facă reforme economice.

Procesul s-a împotmolit, în ciuda faptului că americanii au înăsprit presiunea financiară asupra Cubei și conglomeratului GAESA.

Rubio a spus că, până acum, regimul cubanez și „elitele sale corupte” refuză reforma și în loc „perpetuează controlul lor total” prin aderența la „ideologia marxistă falimentară moral”.

Departamentul de Stat a anunțat și că a înăsprit presiunea asupra companiilor de stat din Cuba care „alimentează regimul și forțele lui paramilitare” care reprimă poporul cubanez.

La sfârșitul lunii trecute, armata SUA a avut o reuniune la nivel înalt pentru a discuta opțiunile pentru o operațiune militară, spun oficialii citați.

Departamentul Apărării elaborează în mod obișnuit asemenea planuri pentru diferite scenarii, analizând obiectivele misiunii, numărul de militari necesari, succesiunea operațiunilor, aspectele logistice și riscurile asociate.

SUA, „împotmolite” în Iran

Pentagonul a transferat în Orientul Mijlociu aeronave, mijloace de culegere a informațiilor și alte resurse din diferite regiuni ale lumii, pentru a susține operațiunile împotriva Iranului.

Oficialii care au discutat cu CBS News au afirmat că o reorientare a atenției către Cuba este puțin probabilă în acest moment, având în vedere reluarea operațiunilor militare împotriva Iranului săptămâna trecută.

În culise, războiul cu Iranul a scos la iveală unele tensiuni între președintele Trump și Hegseth, potrivit unor surse care cunosc situația.

Deși Trump l-a lăudat pe Hegseth și diferitele operațiuni militare desfășurate în cel de-al doilea mandat al său, el și-a exprimat în privat nemulțumirea față de evoluția Operațiunii Epic Fury.

Președintele american consideră că administrația a ratat, la începutul acestui an, ocazia de a evita prelungirea conflictului, atunci când a respins o propunere iraniană de limitare a programului nuclear, au declarat oficialii.

Doi oficiali americani au declarat pentru CBS News că Hegseth a susținut o abordare mai agresivă față de Iran, în ciuda rezervelor exprimate de generalul Dan Caine, șeful militar al armatei SUA. Nemulțumirea președintelui a crescut pe măsură ce această campanie militară a devenit mai lungă și mai complicată decât se anticipase inițial, la izbucnirea războiului în februarie.

Pe parcursul războiului purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, Trump s-a arătat iritat atât de Hegseth, cât și de Caine atunci când aceștia au atras atenția asupra limitelor operațiunilor militare.

Unele persoane din Departamentul Apărării și din echipa mixtă și-au exprimat, de asemenea, nemulțumirea față de amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, acuzându-l că a exagerat ceea ce armata americană ar putea realiza împotriva Iranului, potrivit uneia dintre surse.

Anna Kelly, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a declarat că președintele „a fost extrem de mândru” de modul în care Hegseth și Cooper au condus Operațiunea Epic Fury, care „a distrus complet rachetele balistice ale Iranului, instalațiile de producție, marina, apărarea antiaeriană și multe altele”.

Ea a adăugat că recentele atacuri americane împotriva Iranului demonstrează că Statele Unite „pot ataca oriunde și oricând, iar Iranul nu poate face nimic pentru a le opri”.

Relațiile cubano-american rămân glaciale

Cuba a generat și noi probleme de securitate. CBS News relatase, anterior, că regimul de la Havana a achiziționat drone de atac de origine necunoscută. În timpul unei vizite făcute pe 10 iunie la baza navală americană din Golful Guantanamo, Hegseth a recunoscut indirect posibilitatea existenței unei amenințări la adresa acesteia.

„Ar fi imprudent ca guvernul cubanez să încerce să achiziționeze sau să obțină acces la tipuri de arme capabile să lovească această bază ori teritoriul Statelor Unite. Ar provoca o confruntare pe care nu numai că nu și-o doresc, dar căreia nici nu i-ar putea face față”, a avertizat el.

Cuba și Statele Unite au o dispută de lungă durată privind baza. După Revoluția cubaneză din 1959, Fidel Castro a refuzat să încaseze cecurile plătite de SUA, susținând că acordul de închiriere semnat în 1903 este invalid.

Hegseth a recunoscut că administrația îi prezintă lui Trump opțiuni militare, dar a vorbit și de posibilitatea unei relații mai pașnice, afirmând că Statele Unite speră să devină în curând „un prieten al conducerii guvernului cubanez”.

CBS News a relatat, în mai, că serviciile americane de informații analizau modul în care Cuba ar răspunde unei posibile acțiuni militare a Statelor Unite, în timp ce administrația Trump acuza Cuba că își consolidează legăturile cu Rusia, China și Iranul.

Evaluarea anuală a amenințărilor realizată în 2026 de comunitatea americană de informații prezintă Cuba în principal drept un mediu favorabil activităților unor rivali geopolitici mai puternici, nu ca pe o amenințare strategică independentă. În mod semnificativ, evaluarea publicată în martie nu afirmă că regimul de la Havana ar dispune de capacități militare care amenință în mod concret Statele Unite și nici nu o descrie drept o sursă independentă de instabilitate.

În mai, directorul CIA, John Ratcliffe, a călătorit la Havana pentru o rară întâlnire cu oficiali cubanezi de rang înalt. El a transmis că Statele Unite sunt pregătite să extindă cooperarea economică și în domeniul securității cu Cuba, cu condiția ca Havana „să facă schimbări fundamentale”.

Politica față de Cuba după revenirea lui Trump la Casa Albă

La câteva ore după revenirea la Casa Albă, în ianuarie 2025, Trump a anulat una dintre ultimele decizii de politică externă ale lui Biden și a inclus din nou Cuba pe lista statelor care susțin terorismul. Măsura a restrâns din nou accesul Cubei la finanțarea internațională și a marcat revenirea la strategia de „presiune maximă” din primul mandat al lui Trump.

Administrația Trump a extins această abordare după ce Rubio a reintrodus restricțiile asupra tranzacțiilor comerciale cu GAESA, conglomeratul controlat de armata cubaneză. El a susținut că forțele armate, nu sectorul privat cubanez, controlează o mare parte a activităților economice care aduc valută în țară.

Câteva săptămâni mai târziu, Departamentul de Stat a extins restricțiile privind acordarea vizelor persoanelor implicate în misiunile medicale desfășurate de Cuba în străinătate. SUA au acuzat Cuba că exploatează medicii și asistentele printr-un sistem controlat de stat, în timp ce oficialii cubanezi susțin că participarea la aceste programe este voluntară.

În mai, SUA l-au pus sub acuzare pe Raul Castro, fostul dictator care se „retras” voluntar de la conducerea țării, dar care exercită încă influența decisivă în politica de la Havana.

În ciuda tensiunilor tot mai mari, cooperarea limitată dintre cele două țări a continuat în anumite domenii, inclusiv prin acceptarea de către Cuba a zborurilor americane de deportare, în baza acordurilor existente privind migrația.

Până la jumătatea anului 2025, administrația Trump și-a oficializat politica printr-un nou memorandum prezidențial privind securitatea națională, care a extins restricțiile asupra călătoriilor, transferurilor de bani și tranzacțiilor financiare și a înăsprit aplicarea embargoului.

Campania s-a intensificat și mai mult la începutul acestui an, când Trump a declarat Cuba drept o „amenințare neobișnuită și extraordinară” și a extins sancțiunile asupra guvernelor și companiilor străine care trimit petrol insulei. Au urmat sancțiuni împotriva unor oficiali cubanezi de rang înalt, inclusiv împotriva președintelui Miguel Diaz-Canel și a altor membri importanți ai conducerii de la Havana.

Măsurile au coincis cu agravarea crizei economice din Cuba, marcată de lipsa combustibilului, pene de curent și proteste. Oficialii cubanezi au pus situația pe seama sancțiunilor americane, în timp ce administrația Trump a invocat administrarea defectuoasă a economiei.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close