Antena 3 CNN Externe Donald Trump critică decizia justiției de a confirma suspendarea decretului său antiimigrație

Donald Trump critică decizia justiției de a confirma suspendarea decretului său antiimigrație

Donald Trump critică decizia justiției de a confirma suspendarea decretului său antiimigrație
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
13 Iun 2017   •   15:40

Donald Trump, a criticat decizia Curţii de Apel din San Francisco de a confirma suspendarea decretului său antiimigraţie. 

"Ei bine, după cum era previzibil, Circuitul 9 a comis-o din nou. A decis împotriva interdicției de călătorie într-un moment atât de periculos din istoria ţării noastre.", a transmis Trump prin intermediul Twitter, referindu-se în final, aparent, la Curtea Supremă a SUA, care ar putea examina chiar săptămâna aceasta solicitarea administraţiei sale de a reinstitui controversatul ordin executiv cu privire la imigraţie. 

Decretul semnat la 6 martie de Trump a închis frontierele în faţa refugiaţilor din lumea întreagă, suspendând totodată acordarea de vize timp de 90 de zile pentru cetăţenii din Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen, şase ţări predominant musulmane, considerate bastioane ale terorismului. Aplicarea decretului a fost însă blocată la 15 martie de un judecător federal din Hawaii. O primă versiune a ordinului, semnată în 27 ianuarie, fusese deja suspendată în 3 februarie de un judecător din Seattle (nord-vest), decizie validată ulterior, în februarie, de o Curte de Apel federală. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Trump decizie justitie decret
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close