Antena 3 CNN Externe Donald Trump, vizită oficială în China. Ce teme vor dezbate liderul american şi cel chinez - VIDEO

Donald Trump, vizită oficială în China. Ce teme vor dezbate liderul american şi cel chinez - VIDEO

Donald Trump, vizită oficială în China. Ce teme vor dezbate liderul american şi cel chinez - VIDEO
Sursa foto: Foto: Captură video/youtube.com
08 Noi 2017   •   11:10

Președintele american Donald Trump a sosit miercuri în China pentru o vizită de stat de trei zile, etapa cea mai delicată a turneului său asiatic, în cursul căruia încearcă să construiască un front unic împotriva ambițiilor nucleare ale regimului nord-coreean, relatează agențiile internaționale de presă.

„Aștept cu mare nerăbdare să-l întâlnesc pe președintele Xi, care a repurtat recent o mare victorie politică'', a scris Trump pe Twitter cu câteva ore înainte de a ajunge la Beijing.

Conform programului anunțat, cei doi președinți și soțiile lor vor vizita în cursul după-amiezii de miercuri Orașul Interzis, fostul palat imperial din Beijing. Summitul propriu-zis este programat pentru joi.

Potrivit unui oficial al Casei Albe, citat de Reuters, Donald Trump va cere Chinei să rupă relațiile financiare cu Coreea de Nord și să se conformeze sancțiunilor decise de ONU împotriva Phenianului.

Aceasta va fi cea de-a treia întâlnire între Trump și Xi, după cele de la Mar-a-Lago, statul american Florida, în aprilie, și de la summitul G20 de la Hamburg, în luna iulie.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Donald Trump vizita China discutii
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close