Antena 3 CNN Externe E paralizat de la gât în jos, dar face ceva care te va impresiona până la lacrimi

E paralizat de la gât în jos, dar face ceva care te va impresiona până la lacrimi

E paralizat de la gât în jos, dar face ceva care te va impresiona până la lacrimi
de O.P.    |    24 Noi 2011   •   07:40

Pasiunea este cea care îl face să se trezească în fiecare zi, este cea care îi dă speranţă şi dorinţă de viaţă. Povestea lui Eric Wan te va face să te opreşti din alergarea ta şi să reflectezi cu privire la sensul în care îţi colorezi viaţa.

De la vârsta de 18 ani, Eric a paralizat de la gât în jos, iar viaţa lui de violonist avea să se sfârşească. Au trecut doi ani până când a învăţat să respire corect, fără a mai fi dependent de aparate, însă cea mai mare dorinţă a lui era să cânte.

Minunea s-a întâmplat. Cu ajutorul unei viori virtuale, tânărul a reuşit să îşi îndeplinească cel mai mare vis al său. Mai mult, tânărul va susţine primul său concert live, la una din cele mai mari săli de concerte din Montreal, Canada.

Eric va interpreta la vioara sa virtuală melodia de şase minute a lui Johann Pachelbel - Canon în Do major. Concertul va marca debutul instrumentelor muzicale virtuale, care au fost create de Wan alături de un coleg de facultate.

 




×
Subiecte în articol: violonist muzica boli
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close