Berlinul devine capitala de facto a Uniunii Europene (UE), întrucât chiar dacă sediul principalelor instituţii UE se află încă la Bruxelles, deciziile cheie sunt luate tot mai mult la Berlin, scrie editorialistul Financial Times (FT) Gideon Rachman, scrie Mediafax.
”În timp ce capitala Germaniei a evitat deliberat expresii ale puterii imperiale, realitatea este că Berlinul este tot mai mult capitala de facto a UE.””
Decizia finală privind o ieşire a Greciei din zona euro aparţine Germaniei. Dezbaterea esenţială privind susţinerea cu ajutoare financiare a ţărilor din sudul Europei va avea loc în Bundestag şi nu în Parlamentul European. Cele mai importante consultări ale FMI în privinţa zonei euro sunt cele cu Germania şi Banca Centrală Europeană (cu sediul la Frankfurt) şi nu cele cu Comisia Europeană, comentează acesta.
Transferul puterii de la Bruxelles la Berlin a fost accelerat de criza zonei euro. Cancelarul german, Angela Merkel, trebuie să meargă încă la Bruxelles şi să încheie înţelegeri cu ţările partenere, însă criza înseamnă că Merkel este acum incontestabil cel mai important dintre liderii europeni.
Chiar şi atunci, mulţi observatori erau sceptici. Un important oficial european a spus: "Franţa are nevoie de Germania să ascundă cât de slabă este. Germania are nevoie de Franţa pentru a ascunde cât de puternică este".
Acum s-a renunţat chiar şi la aparenţe. Nu a mai avut loc o întâlnire franco-germană înaintea summit-ului UE de săptămâna trecută. În schimb, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a dat un interviu presei europene în care a încercat să preseze Germania să cedeze teren în privinţa introducerii de obligaţiuni comune şi a creării unei uniuni bancare. La summit a devenit însă clar că germanii nu se vor grăbi.
Se poate spune că parteneriatul franco-german a avut mereu şi momente dificile, iar cele două state vor reveni la sentimente mai bune.
Prin tradiţie, trebuie să se ajungă la un compromis între Franţa şi Germania. Chestiunile aflate în discuţie sunt, însă, atât de esenşiale, încât s-ar putea ca un acord să fie dificil de găsit. Într-un astfel de caz, forţa economică a Germaniei s-ar putea dovedi decisivă, mai ales dacă, aşa cum suspectează multă lume la Berlin, Franţa se îndreaptă către o criză economică profundă.
Acumularea puterii este tratată cu ambivalenţă la Berlin. Din motive istorice clare, Germania nu a căutat după cel de-Al Doilea Război Mondial o poziţie dominantă în Europa. După reunificare, obiectivul a fost exprimat întotdeauna ca fiind "o Germanie europeană şi nu o Europă germană". Sentimentul de a integra interesele germane într-o identitate europeană rămâne puternic. Dar exasperarea cu încălcarea regulilor şi inconsecvenţa fiscală în alte ţări europene are efect asupra reţinerilor Germaniei în a insista asupra nevoii pentru o Europă mai germană.
Preţul ajutorului german va fi, tot mai mult, acceptarea regulilor şi legilor gândite de Berlin, afirmă editorialistul FT.
Problema, dacă există una, este că viaţa prea dulce de la Berlin. Germania este prosperă, iar Berlinul este un oraş plăcut şi modern. Problemele Greciei şi Spaniei par foarte îndepărtate. Această detaşare faţă de restul zonei euro şi mai puţin "dorinţa de putere" este motivul pentru care Berlin rămâne o capitală ciudată pentru Europa, încheie editorialistul FT.
