Antena 3 CNN Externe Fostul chirurg francez Scouarnec a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea a sute de pacienți minori

Fostul chirurg francez Scouarnec a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea a sute de pacienți minori

R.M.
1 minut de citit Publicat la 18:06 28 Mai 2025 Modificat la 18:06 28 Mai 2025
ciocanel de judecator carte de legi
Medicul pensionar şi-a recunoscut faptele în fața instanței/ Sursa Foto: Getty Images

Un fost chirurg francez a fost condamnat miercuri la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală asupra a 299 de pacienţi, majoritatea minori, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

În cazul considerat a fi cel mai mare proces de abuz asupra copiilor înregistrat vreodată în Franţa, Joël Le Scouarnec, în vârstă de 74 de ani şi acum pensionar, a recunoscut că a abuzat un total de 158 de pacienţi de sex masculin şi 141 de sex feminin, cu o vârstă medie de 11 ani, între 1989 şi 2014.

Procurorii l-au acuzat pe inculpat că şi-a tratat victimele ca pe obiecte fără viaţă, nu a manifestat niciun fel de empatie faţă de acestea şi a profitat de poziţia sa de medic.

Victimele sale au fost frecvent pacienţi care erau încă sub anestezie sau copii incapabili să-i clasifice acţiunile ca fiind abuz.

Medicul pensionar şi-a recunoscut faptele, asumându-şi şi responsabilitatea pentru două decese, unul în urma unei supradoze şi unul prin sinucidere.

Cazul a şocat Franţa, ridicând întrebarea de ce autorităţile din domeniul medical nu au reuşit să-l oprească pe Scouarnec mai devreme, având în vedere că primise deja o pedeapsă cu suspendare pentru pornografie infantilă în 2005, pentru descărcarea de imagini cu abuz sexual asupra minorilor. El a reuşit însă atunci să-şi continue cariera lucrând în spitale publice.

Amploarea abuzurilor sale a ieşit la iveală după ce, în 2017, a fost arestat pentru viol asupra unui copil din vecini în vârstă de 6 ani. În 2020, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală asupra a patru minori - un vecin, două nepoate şi un pacient în vârstă de 4 ani. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close