Antena 3 CNN Externe Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a fost inculpat pentru "înaltă trădare"

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a fost inculpat pentru "înaltă trădare"

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a fost inculpat pentru "înaltă trădare"
31 Mar 2014   •   23:00

Fostul lider pakistanez Pervez Musharraf a fost inculpat oficial, luni, pentru "înaltă trădare" de către un tribunal special, o premieră istorică pentru un fost şef al armatei în această ţară, informează AFP.
   
Musharraf, în vârstă de 70 de ani, a fost inculpat oficial pentru trădare deoarece a impus starea de urgenţă şi a suspendat Constituţia în 2007, în cadrul unei audieri la acest tribunal special din capitala Islamabad, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului.
   
Judecătorul Tahira Safdar i-a citit actul de inculpare fostului preşedinte pakistanez, aflat la putere după lovitura de stat din noiembrie 1999 până la destituirea sa, în vara anului 2008, într-o audiere care a fost amânată în mai multe rânduri din motive de securitate.
   
Preşedintele Musharraf a pledat nevinovat. El s-a apărat făcând referire la problemele de sănătate şi la ameninţările talibanilor, pentru a evita inculparea de către tribunalul special înfiinţat în noiembrie anul trecut de fostul său rival, premierul Nawaz Sharif.
   
"Sunt considerat trădător, dar am fost şef al armatei timp de nouă ani, am fost în armată timp de 45 de ani şi am luptat în două războaie. Reprezintă toate acestea trădare?", a afirmat Musharraf, la tribunal.
   
În afară de acuzaţiile de trădare, Pervez Musharraf se află în atenţia justiţiei pentru presupusul rol în asasinarea fostei rivale, Benazir Bhutto, a fostului lider al rebelilor, Akbar Bugti, şi pentru atacul sângeros al armatei împotriva islamiştilor regrupaţi în Moscheea Roşie din Islamabad. 
 

×
Subiecte în articol: pakistan armata
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close