Germania are nevoie urgentă de lucrători străini pentru a ocupa numeroasele locuri de muncă vacante, a declarat marţi ministrul muncii, Bärbel Bas, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Economia Germaniei are nevoie de „oameni care să dezvolte idei noi, să opereze excavatoare sau să lucreze în producţie”, a spus ministrul cu prilejul unei conferinţe pe tema migraţiei şi muncii, la Berlin.
În multe sectoare şi regiuni, există deja un deficit de lucrători calificaţi, a avertizat ea. „Chiar dacă vom folosi întregul potenţial de forţă de muncă internă calificată, nu va fi suficient”, a insistat Bärbel Bas.
În consecinţă, consideră ministrul, Germania trebuie să acţioneze pentru a atrage lucrători calificaţi din state din afara Uniunii Europene.
Cele 3 milioane de şomeri actuali nu pot umple deficitele
Germania se află într-o competiţie acerbă cu alte state care au probleme demografice similare, a mai afirmat ea.
Cele 3 milioane de şomeri actuali nu pot umple deficitele, a adăugat ea, explicând că „sudorul şomer din Kiel nu are cum să înlocuiască asistentul medical în Konstanz”.
Potrivit datelor Agenţiei federale de ocupare, în 2015 proporţia de lucrători străini în Germania era de puţin sub unu la zece. Zece ani mai târziu, s-a ajuns la unu din şase, adică 17%.
Numărul cetăţenilor UE care lucrau în Germania a fost de 2,54 milioane în 2023, scăzând recent cu 30.000, în timp ce numărul lucrătorilor din ţări non-UE a crescut puternic, de la 2,74 milioane la 3,29 milioane, în acelaşi interval de timp.
Migraţia este o „precondiţie necesară pentru performanţa economică şi stabilitatea socială” în Germania, a fost de părere Daniel Terzenbach, expert în cadrul Agenţiei, citat de dpa.
Absenţa imigraţiei înseamnă mai puţină prosperitate, „nu putem fugi de această realitate”, a prevenit el.