Antena 3 CNN Externe 150 de agenții și ONG din 20 de țări, atacate de hackeri ruși

150 de agenții și ONG din 20 de țări, atacate de hackeri ruși

Hackerii ruși care ar fi fost în spatele atacului major efectuat anul trecut împotriva companiei SolarWinds au lansat un alt atac cibernatic major, a avertizat Microsoft, cu trei săptămâni înainte ca președintele american Joe Biden să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin.

150 de agenții și ONG din 20 de țări, atacate de hackeri ruși
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    29 Mai 2021   •   18:43

Grupul de hackeri, cunoscut sub numele de Nobelium, a avut ca ţintă în ultima săptămână peste 150 de organizaţii la nivel mondial, între care agenţii guvernamentale, institute de cercetare, consultaţi şi organizaţii nonguvernamentale.

“Săptămâna aceasta am observat atacuri cibernetice ale grupului rus de hackeri Nobelium, care au vizat agenții guvernamentale, instituții de cercetare și consultanță, dar și numeroase organizații neguvernamentale“, informează compania.

Aceștia au trimis emailuri de tip phishing, pentru a păcăli oamenii să le pună la dispoziție informații sensibile sau să descarce softuri răuvoitoare, către peste 3.000 de conturi de email, potrivit Microsoft.

Cel puțin 25% dintre organizațiile vizate sunt implicate în dezvoltarea internațională, activitățile umanitare și drepturile omului, a declarat Tom Burt, vicepreședintele companiei Microsoft pentru securitatea și încrederea clienților.

"Aceste atacuri par a fi o continuare a eforturilor multiple ale Nobelium pentru a viza agențiile guvernamentale implicate în politica externă, ca parte a eforturilor de colectare a informațiilor", a spus Burt.

Atacurile au fost descoperite cu trei săptămâni înainte de summitul Biden-Putin de la Geneva din 16 iunie

De asemenea, acestea au avut loc la o lună după ce guvernul SUA a declarat în mod explicit că atacul cibernetic împotriva SolarWinds a fost realizat de serviciul SVR din Rusia, un succesor al operaţiunilor de spionaj străine ale KGB-ului sovietic, potrivit CNBC.

Președintele Microsoft, Brad Smith, a descris acel atac drept “cel mai mare și cel mai sofisticat atac cibernetic din istorie”.

Luna trecută, SUA au impus noi sancțiuni financiare Rusiei și au expulzat zece diplomați ruși, între care și membri ai serviciilor de informații, în urma ingerinței în alegerile prezidențiale de anul trecut și în urma atacului.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close