Antena 3 CNN Externe O icoană veche de 500 de ani, furată dintr-o biserică din Cipru, a fost returnată

O icoană veche de 500 de ani, furată dintr-o biserică din Cipru, a fost returnată

O icoană ortodoxă veche de 500 de ani, care a fost furată dintr-o biserică din nordul separatist al Ciprului divizat etnic, a fost returnată pe insulă. Icoana a fost găsită la o licitație în Elveția.

O icoană veche de 500 de ani, furată dintr-o biserică din Cipru, a fost returnată
Sursa foto: Twitter
de Alexandra Ionescu    |    12 Iul 2022   •   23:39

Icoana lui Hristos încoronat, pe care Departamentul de Antichităţi din Cipru o datează între sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, a fost prezentată marţi, în cadrul unei ceremonii, liderului Bisericii Ortodoxe din insulă, arhiepiscopul Chrysostomos.

Icoana aparţine Bisericii Hristos Antiphonitis, care se află în apropierea oraşului de coastă nordic Kyrenia. A fost una dintre nenumăratele icoane, fresce, mozaicuri şi artefacte religioase furate din bisericile care au fost abandonate atunci când invazia turcă din 1974 a împărţit insula între ciprioţii greci, majoritar ortodocşi în sud, şi ciprioţii turci musulmani în nord, scrie AP.

Invazia turcă a avut loc în urma unei lovituri de stat organizate de susţinătorii unirii cu Grecia.

”Eforturile de repatriere a artefactelor furate continuă”, a declarat ministrul Transporturilor, Yiannis Karousos, care a prezentat icoana bisericii.

Biserica cipriotă a dat de urma icoanei la o licitaţie din Elveţia, iar poliţia elveţiană a confiscat-o în 2014. În urma unui lung proces juridic, autorităţile elveţiene au predat icoana săptămâna trecută şi aceasta a fost transportată în Cipru.

Biserica cipriotă încearcă de zeci de ani să dea de urma numeroaselor artefacte religioase furate din sute de biserici şi mănăstiri abandonate din nordul ţării şi vândute în străinătate.

Biserica a declarat că icoana returnată va fi păstrată de arhiepiscopie ”până când se va întoarce la locul său de drept” în biserica Antiphonitis.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: icoana Cipru biserica
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close