Antena 3 CNN Externe Imaginea inexplicabilă care te pune pe gânduri. Cum a ajuns un monstru al adâncurilor, în mijlocul unui lan

Imaginea inexplicabilă care te pune pe gânduri. Cum a ajuns un monstru al adâncurilor, în mijlocul unui lan

Imaginea inexplicabilă care te pune pe gânduri. Cum a ajuns un monstru al adâncurilor, în mijlocul unui lan
Sursa foto: Foto: Daily Mail
de O.P.    |    29 Sep 2011   •   09:13

Încurcate sunt căile Domnului! Oceanologii nu îşi pot explica cum a ajuns o balenă de 10 metri la aproape un kilometru de ocean, în mijlocul unui lan de cereale, scrie Daily Mail.

Specialiştii care au cercetat acest caz uimitor au declarat că mamiferul făcea parte dintr-o specie extrem de rară, iar pierderea acestuia în condiţii inexplicabile aduce o umbră de mister asupra vieţii marine.

Puiul de balenă s-a rătăcit probabil de familia sa şi a ajuns la malul coastei britanice, apoi, dezorientat fiind, a "greşit" drumul de întoarcere: în loc să meargă înapoi în apă, mamiferul s-a rostogolit până a ajuns la aproape un kilometru de ţărm.





×
Subiecte în articol: animale
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close