O replică a Statuii Libertății din Guaiba, statul Rio Grande do Sul, în Brazilia, s-a prăbuşit, luni, din cauza vremii severe, iar momentul a fost surprins pe camerele din zonă. Regiunea respectivă s-a confruntat cu viteze ale vântului de 80 până la 90 de kilometri pe oră, a declarat primarul din Guaíba, Marcelo Maranata, ceea ce a cauzat prăbușirea statuii, conform People.
"Statuia Libertății" din Brazilia are o înălţime de 24 de metri, jumătate faţă de originalul din New York.
Torța, brațul ridicat și capul încoronat al statuii s-au izbit de parcarea de dedesubt și s-au fărâmițat la impact. Nu au fost raportaţi răniți. În urma prăbușirii statuii, serviciile de urgență au izolat zona, iar resturile au fost îndepărtate câteva ore mai târziu.
„Apărarea Civilă și Secretarul pentru Infrastructură au fost mobilizaţi, participând la evenimente și asigurând siguranța populației", au transmis autoritățile braziliene.
Alte incidente legate de vremea severă au provocat răniți și pagube materiale în zonă. O avertizare de ploi abundente a rămas în vigoare până miercuri, 17 decembrie, cu risc de pene de curent, căderi de crengi, inundații și trăsnete, potrivit serviciului național de meteorologie din Brazilia.