x close

Imagini şocante - Revoluţia Iasomiei "aprinde" încă o ţară arabă

28 Feb 2011   •   18:31
Imagini şocante - Revoluţia Iasomiei "aprinde" încă o ţară arabă Foto: Mediafax

Confruntări puternice au izbucnit pe străzile din Oman, între mii de protestatari şi poliţişti. Şase manifestanţi şi-au pierdut viaţa ciuruiţi de gloanţe.

Şi în Yemen continuă revoltele. O înregistrare video arată cum protestatarii sunt pur şi simplu vânaţi de cei din trupele loiale regimului. Lupte sângeroase au avut loc pe străzile capitalei. Un român aflat în Oman a fost martor la confruntări.

Vărsare de sânge şi în Yemen. Imagini surprinse de un amator arată cum sub o ploaie de gloanţe, mai mulţi bărbaţi din Aden, înceracă să aducă într-o clădire trupul neînsufleţit al unui protestatar.
 

Incidentele au avut loc în timpul unui protest al localnicilor, care vor înlăturarea preşedintelui Yemenului, Ali Abdallah Saleh.

Aflat la putere de 32 de ani, acesta afirmă că-şi va apăra regimul "până la ultima picătură de sânge".

După două zile de noi proteste violente, şeful guvernului de tranziţie, un supravieţuitor al vechiului regim, şi-a dat demisia. În locul său a fost desemnat un fost ministru în vârstă de peste 80 de ani, considerat mai dispus la dialog cu manifestanţii din stradă.

Citeşte mai multe despre:

Yemen proteste violente victime confruntari
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati