Antena 3 CNN Externe COP26. Al patrulea cel mai mare poluator mondial cu dioxid de carbon face un anunț surpriză

COP26. Al patrulea cel mai mare poluator mondial cu dioxid de carbon face un anunț surpriză

Premierul indian Narendra Modi a surprins auditoriul în debutul summit-ului climatic COP26 și a anunțat cinci angajamente majore de reducere a emisiilor, relatează presa internațională.

COP26. Al patrulea cel mai mare poluator mondial cu dioxid de carbon face un anunț surpriză
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    01 Noi 2021   •   20:20

Astfel, Modi a fixat, în premieră, un orizont de timp în care India, al patrulea poluator mondial cu dioxid de carbon, va trebui să atingă neutralitatea emisiilor: până în anul 2070.

Spre deosebire de alți poluatori majori pe plan mondial, India nu a făcut, până luni, un angajament concret în acest sens.

Cele cinci măsuri anunțate de șeful guvernului indian la COP26 sunt:

  • creșterea la 500 GW a capacității energetice bazate pe alte surse decât combustibilii fosili până în anul 2030
  • acoperirea necesarului energetic național în proporție de 50% din surse regenerabile până în anul 2030
  • reducerea emisiilor estimate de dioxid de carbon cu un miliard de tone până în anul 2030
  • reducerea intensității carbonului (cantitatea de dioxid de carbon emisă raportată la activitatea economică sau industrială, n.r.) în economie cu 45% până în 2030
  • atingerea țintei de emisii nete zero (neutralitatea emisiilor) până în 2070.

Chiar dacă orizontul de timp fixat, 2070, este o noutate absolută, acesta reprezintă, totodată, o dezamăgire pentru mulți, notează BBC.

Unul dintre obiectivele COP26 este acela de a determina toate țările să se angajeze la atingerea neutralității emisiilor până în 2050.

China, cel mai mare poluator global cu dioxid de carbon (conform datelor Comisiei Europene, prezentate în graficul anterior, n.r.), s-a angajat să atingă acest obiectiv până în 2060.

Naturalistul britanic David Attenborough, care a susținut un discurs aplaudat în debutul COP26, a spus că emisiile de carbon trebuie înjumătățite în acest deceniu pentru ca majorarea temperaturilor globale să nu depășească pragul critic de 1,5 grade până la sfârșitul secolului.

China și Rusia trimit scrisori la COP26. Liderii lor stau acasă

La fel ca liderul rus Vladimir Putin, președintele chinez Xi Jinping a ales să nu participe la COP26, și să adreseze, în schimb, o scrisoare acestei reuniuni.

Scrisoarea reafirmă angajamentul Beijingului de a atinge maximul emisiilor înainte de 2030 și de a ajunge la neutralitatea carbonului până în 2060.

Documentul nu precizează însă cum vor fi realizate aceste obiective.

BBC citează Climate Action Tracker, un grup internațional de oameni de știință și experți în politici care afirmă că măsurile actuale ale Chinei în sprijinul angajamentelor sale sunt insuficiente "în cel mai înalt grad".

China este cel mai mare poluator global cu dioxid de carbon.

În 2019, această țară a emis peste 11.500 de megatone (peste 11,5 miliarde de tone) de dioxid de carbon, mai mult decât dublul emisiilor din SUA.

Foto: premierul indian Narendra Modi și președintele francez Emmanuel Macron la reuniunea G20

×
Subiecte în articol: India neutralitatea emisiilor COP26
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close