Autoritățile de la Teheran sunt dispuse să-i ofere președintelui SUA, Donald Trump „stimulente financiare”, inclusiv în investiții în afacerile cu petrol și gaze ale Iranului, în speranța că Statele Unite vor accepta să încheie un acord privind programul nuclear iranian și să evite declanșarea unui război în regiunea, informează Financial Times (FT), preluată de The Moscow Times.
Sursele FT au descris oferta Teheranului drept echivalentului unei veritabile „mine de aur în materie de comerț”.
Iranienii încearcă astfel să profite de apetența lui Trump pentru afaceri care-i pot aduce câștiguri financiare consistente. Astfel, ideile pentru posibile investiții americane sunt „formulate special pentru Tump”, iar companiilor americane care ar investi în petrolul și gazele iraniene le sunt promise beneficii economice majore.
Tensiuni în Orientul Mijlociu. Al doilea portavion al SUA se apropie de Iran
Până în prezent, Teheranul nu a făcut nicio ofertă oficială Washingtonului în această privință. În schimb, iranienii au urmărit modul în care SUA au acționat în cazul Venezuelei, unde, după ce fostul dictator Nicolas Maduro a fost capturat și adus în fața justiției americane, Trump a redus presiunea pe această țară, după ce a obținut controlul asupra exploatărilor petroliere din această țară.
Statele Unite nu au primit încă nicio ofertă comercială din partea Iranului, a declarat un oficial american de rang înalt pentru FT. „Această problemă nu a fost niciodată discutată. Președintele Trump a precizat clar că Iranul nu poate deține arme nucleare sau capacitatea de a le dezvolta”, a adăugat sursa citată.
Cea mai mare navă de război americană, portavionul USS Gerald R. Ford, a părăsit astăzi baza navală NATO din Creta pentru a se îndrepta spre Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor dintre forțele americane și Iran. Între timp, delegaţiile din Iran şi Statele Unite s-au reunit joi în Elveţia pentru a treia sesiune de negocieri indirecte. După trei ore de negocieri, discuțiile s-au oprit, iar presa iraniană vorbește despre un eșec total pentru că cererile din partea SUA sunt extrem de dure.
Modelul rusesc: Cu „acorduri uriașe în joc”, Trump vrea să readucă și Rusia în circuitul economic al SUA
Dar cele mai incredibile promisiuni făcute lui Trump sunt făcute de Rusia. Kirill Dmitriev, trimisul special al lui Vladimir Putin și șeful Fondului Rus de Investiții Directe, a venit cu acorduri în valoare de până la 14 trilioane de dolari, inclusiv dezvoltarea comună a câmpurilor petroliere și de gaze din Arctica și construcția unui tunel între Rusia și Statele Unite sub strâmtoarea Bering.
Suma propusă de Dmitriev este de 5,6 ori PIB-ul Rusiei și 46% din PIB-ul SUA (pe baza datelor FMI pentru 2025). Este aproximativ egal cu 28 de bugete anuale ale Rusiei și aproape trei bugete anuale ale Statelor Unite.
De când președintele Trump a preluat mandatul, în urmă cu mai bine de un an, Kremlinul a sugerat posibile investiții în fața liderului cunoscut pentru stilul său tranzacțional. Mesajul începe să aibă ecou în rândul investitorilor
După invazia Rusiei în Ucraina, Statele Unite și mare parte din Occident au întrerupt, în mare măsură, legăturile economice cu Moscova.
Însă, de când Donald Trump a revenit la putere, el a vorbit despre o „oportunitate extraordinară” pentru acorduri economice cu Rusia, în eventualitatea încheierii războiului, iar Kremlinul a fluturat în fața liderului american posibilitatea unor investiții majore.
Acum, un investitor din Texas, cu legături cu familia Trump, testează posibilitatea încheierii unor acorduri cu companii rusești, chiar dacă luptele din Ucraina continuă. Investitorul, Gentry Beach, a declarat că a semnat discret, toamna trecută, un acord cu una dintre cele mai mari companii energetice din Rusia pentru dezvoltarea gazelor naturale în Alaska.
Acordul lui Beach, despre care acesta insistă că este motivat exclusiv de interese de afaceri și nu de considerente politice, arată cum Trump începe să readucă Rusia în sfera economică occidentală, în condițiile în care există puține semnale că președintele Vladimir Putin ar fi pregătit să își oprească ofensiva din Ucraina, iar sancțiunile americane împotriva Rusiei rămân în vigoare.