Iranul a început reconstrucția unor situri de producție a rachetelor vizate de Israel în timpul atacurilor care au durat 12 zile în iunie, arată imagini din satelit analizate de Associated Press. Totuși, un element-cheie lipsește încă, mixerele industriale necesare pentru fabricarea combustibilului solid al armelor.
Refacerea programului de rachete este crucială pentru Republica Islamică, care consideră că un nou conflict cu Israelul este posibil. Rachetele sunt una dintre puținele capacități de descurajare militară rămase, după ce sistemele de apărare antiaeriană au fost distruse în timpul războiului, iar Teheranul a insistat mereu că aceste arme nu vor fi niciodată incluse în negocierile cu Occidentul.
Experți în armament au declarat pentru AP că achiziția de mixere reprezintă un obiectiv pentru Iran, mai ales în contextul în care, la finalul lunii, ar putea fi reimpuse sancțiuni ONU împotriva Teheranului. Acestea ar penaliza inclusiv dezvoltarea programului de rachete. Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se adreseze miercuri Adunării Generale a Națiunilor Unite.
Mixerele, numite „planetare”, au lame care se rotesc în jurul unui punct central – asemenea planetelor – și asigură o omogenizare superioară a compoziției. Iranul ar putea să le cumpere din China, de unde, potrivit experților și oficialilor americani, a mai achiziționat în trecut componente. „Dacă reușesc să obțină din nou mixere planetare, infrastructura există și poate fi repusă rapid în funcțiune”, a spus Sam Lair, cercetător la James Martin Center for Nonproliferation Studies.
Misiunea Iranului la ONU nu a răspuns întrebărilor AP despre reconstrucția programului de rachete.
Israelul a atacat fabricile de rachete cu combustibil solid
Rachetele cu combustibil solid pot fi lansate mai rapid decât cele cu combustibil lichid, care trebuie alimentate chiar înainte de tragere. Viteza de lansare poate face diferența între un atac reușit și distrugerea rachetei la sol – un fenomen observat în timpul războiului cu Israelul.
Iran are baze de producție a rachetelor cu combustibil solid la Khojir și Parchin, lângă Teheran, precum și la Shahroud, la 350 de kilometri nord-est de capitală. Toate aceste situri au fost atacate de Israel încă din octombrie 2024, în timpul unor confruntări anterioare.
Atacurile din iunie au vizat în special clădirile unde erau instalate mixerele, necesare pentru a asigura omogenizarea combustibilului, susțin experții. Alte instalații lovite ar fi putut fi utilizate pentru fabricarea mixerelor.
Imagini satelitare realizate luna aceasta de Planet Labs PBC și analizate de AP arată lucrări de construcție atât la Parchin, cât și la Shahroud. Potrivit lui Lair, la Parchin se repară clădirile pentru mixare, iar la Shahroud sunt în reconstrucție atât aceste clădiri, cât și alte structuri. Ritmul rapid al lucrărilor arată importanța strategică a programului de rachete pentru Teheran, mai ales că siturile nucleare bombardate nu au parte de aceeași activitate.
În timpul războiului, Iran a tras 574 de rachete balistice asupra Israelului, potrivit Jewish Institute for National Security of America, un think tank din Washington cu legături strânse cu armata israeliană. Anterior, Iran mai lansase 330 de rachete, ceea ce înseamnă că a utilizat peste o treime din arsenalul estimat la 2.500 de rachete.
Înainte de conflict, Iran avea capacitatea de a produce peste 200 de rachete cu combustibil solid pe lună, a declarat Carl Parkin, cercetător la James Martin Center. Acesta a fost și motivul atacurilor israeliene. „Țintirea mixerelor arată că Israelul a considerat mixarea ca punctul slab al producției iraniene. Dacă Iran reușește să depășească acest obstacol, are capacitatea de turnare pentru a produce volume mari de rachete”, a explicat Parkin.
Armata israeliană a refuzat să comenteze strategia. La rândul său, ministrul iranian al apărării, generalul Aziz Nasirzadeh, a afirmat recent că Iranul are deja noi rachete cu focoase mai avansate. „Războiul de 12 zile cu Israelul ne-a schimbat prioritățile. Ne concentrăm acum pe producerea de echipamente cu precizie mai mare și capabilități operaționale superioare”, a declarat acesta pe 22 august.
Mixere din China, observate la o fabrică de rachete din Siria
Iran ar putea apela la China pentru a obține mixere și substanțele chimice necesare combustibilului solid.
Astfel de substanțe ar fi provocat explozia masivă din aprilie, soldată cu cel puțin 70 de morți într-un port iranian, incident pe care Teheranul nu l-a explicat încă. Explozia a avut loc în timp ce diplomați iranieni se întâlneau cu oficiali americani în Oman pentru discuții pe tema nucleară.
La doar câteva zile după explozie, Departamentul de Stat al SUA a sancționat companii chineze acuzate că au furnizat Iranului „ingrediente pentru propulsor de rachete balistice”.
Între timp, Garda Revoluționară iraniană ar fi trimis un mixer planetar la o fabrică subterană de rachete balistice din Siria, în apropierea orașului Masyaf, la 170 km nord de Damasc, aproape de granița cu Libanul. Imagini difuzate de armata israeliană după raidul din septembrie 2024 arătau un astfel de mixer, asemănător unor modele comercializate de firme chineze.
Luna aceasta, președintele Iranului și oficiali militari au fost la Beijing pentru parada de Ziua Victoriei. Nici guvernul iranian, nici presa chineză nu au oferit detalii despre discuțiile dintre Pezeshkian și președintele Xi Jinping, dar Ministerul de Externe chinez a transmis că Beijingul este „dispuse să își folosească influența pentru pace și stabilitate în Orientul Mijlociu” și sprijină Iranul „în apărarea suveranității și demnității sale naționale”.
Can Kasapoğlu, cercetător la Hudson Institute din Washington, a afirmat că Beijing ar putea furniza Iranului și sisteme de ghidaj sau microprocesoare pentru rachetele balistice. „Dacă Iranul folosește relația cu China pentru a-și întări capabilitățile militare, războiul de 12 zile va fi doar un hop minor, nu o înfrângere decisivă”, a scris acesta.
Analistul Sam Lair a concluzionat că, dacă Iran reia producția la nivelurile de dinainte de război, volumul de rachete fabricate va face dificilă distrugerea lor preventivă sau interceptarea de către Israel. „Iranul este clar foarte atașat de programul său de rachete și nu cred că va negocia vreodată renunțarea la el”, a spus acesta.