Antena 3 CNN Externe Italia. Cutremur de peste 6 grade, soldat cu peste 179 de morţi şi 50.000 de sinistraţi (VIDEO)

Italia. Cutremur de peste 6 grade, soldat cu peste 179 de morţi şi 50.000 de sinistraţi (VIDEO)

Italia. Cutremur de peste 6 grade, soldat cu peste 179 de morţi şi 50.000 de sinistraţi (VIDEO)
Sursa foto: Cutremur
06 Apr 2009   •   13:09

Un puternic cutremur s-a produs, duminică noapte, în centrul Italiei. Seismul s-a resimţit până la Roma şi a făcut foarte multe victime.

Potrivit ultimului bilanţ stabilit de surse medicale, citate de AFP, din oraşul L'Aquila, în seism şi-au pierdut viaţa 179 de oameni, iar 50.000 au rămas fără locuinţe.

Situaţia la spitalul din L'Aquila devine în fiecare minut mai dramatică. Numeroşi medici acordă îngrijiri răniţilor sub cerul liber, în faţa intrării la urgenţe, anunţă AFP.

O singură sală operatorie este în stare de funcţionare, iar răniţii care nu au nevoie de operatie sunt trataţi într-o sală improvizată.




Numeroase ţări au început să propună ajutoare Italiei, după cutremurul produs în regiunea Abruzzo. Agostino Miozzo, unul dintre şefii Protecţiei Civile italiene, a declarat că Rusia, Germania, Franţa, Grecia, Israel şi Uniunea Europeană au propus deja astfel de ajutoare.

"Deocamdată, nu avem nevoie de ajutoare din străinătate", a declarat Miozzo.

?Mii de clădiri au fost distruse sau afectate de seism şi un număr foarte mare de persoane, de ordinul miilor, au rămas fără adăpst?, a mai spus Miozzo, potrivit Reuters.

Italienii sunt rugaţi de autorităţi să doneze sânge pentru victimele cutremurului. Ministrul Maurizio Sacconi susţine că "toţi cetăţenii" trebuie să răspundă apelului, după decretarea stării de urgenţă la nivel naţional.

Pe şoseaua care face legătura între Roma şi L'Aquila (regiunea Abruzzo), pot fi observate zeci de camioane de pompieri şi ale protecţiei civile.



Străzile sunt pline de persoane care vor să părăsească oraşul de teama unor replici. Cu valize în mână şi pături pe umeri, oamenii se îndreaptă spre ieşirea din oraşul devastat de cutremur.

Mai multe case s-au prăbuşit în oraşul L'Aquila, din vecinătatea epicentrului şi în comunele vecine. Aproape toate monumentele medievale din oraşul L'Aquila au fost distruse în urma cutremurului.

Clopotniţa bisericii San Bernardino şi domul bisericii Anime Sante din Piazza Duomo s-au prăbuşit. Potrivit Sky News, o universitate din localitate s-a prăbuşit parţial în timp ce studenţii se aflau înăuntru. Între 3.000 şi 10.000 de clădiri au fost avariate.



Epicentrul s-a situat la aproape 100 de kilometri nord-est de capitală.

Potrivit pompierilor italieni, seismul a avut magnitudinea 6,7 pe scara Richter, în timp ce Serviciul Geodezic American l-a evaluat la 6,3.

Antena 3.ro

×
Subiecte în articol: cutremur
Parteneri
Reţeaua generalilor. Traseul banilor proveniţi din şpăgi
x close