Antena 3 CNN Externe Jair Bolsonaro a fost găsit vinovat de tentativă de lovitură de stat. Fostul președinte brazilian își va primi sentința vineri

Jair Bolsonaro a fost găsit vinovat de tentativă de lovitură de stat. Fostul președinte brazilian își va primi sentința vineri

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 22:20 11 Sep 2025 Modificat la 22:23 11 Sep 2025
Jair Bolsonaro
Jair Bolsonaro a încercat să rămână la putere cu forța în 2023, după ce a fost învins în alegeri. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost condamnat pentru tentativă de lovitură de stat, relatează BBC.

Trei din cinci judecători de la Curtea Supremă a Braziliei l-au găsit vinovat pe fostul politician de 70 de ani de conducerea unui complot menit să-l țină la putere chiar și după ce a pierdut alegerile din 2022 în fața rivalului său, Lula da Silva.

Deși complotul a eșuat în a obține sprijinul armatei și nu a putut fi dus la capăt, el a culminat, totuși, cu o acțiune de tipul celei instigate de Donald Trump pe 6 ianuarie 2021 – Congresul de la Brasilia a fost luat cu asalt, în mod similar, de susținătorii lui Bolsonaro pe 8 ianuarie 2023.

Un singur judecător a votat pentru achitarea lui Bolsonaro, iar ultimul încă nu și-a făcut public votul, însă această majoritate simplă de trei este suficientă pentru a-l condamna oficial pe fostul președinte.

El ar putea ajunge la închisoare pentru decenii și va primi sentința vineri.

Condamnarea este o lovitură și pentru președintele american, Donald Trump, care a încercat să-l scape pe Bolsonaro de problemele sale în justiție amenințând Brazilia și impunându-i sancțiuni economice punitive

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close