Fuga rușilor din Rusia e un fenomen care are loc în valuri și care se produce mai ales când Kremlinul începe să pedaleze tot mai tare în direcția naționalismului obtuz și al retoricii belicoase despre mobilizare militară. În 2026, se produce iarăși un astfel de val de migrație. Un interviu luat de Meduza politologei ruse Margarita Zavadskaia dezvăluie particularitățile migrației ruse, mai ales în contextul în care devine tot mai clar că războiul din Ucraina devine tot mai nepopular.
Margarita Zavadskaia este cercetătoare principală la Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale și una dintre cofondatoarele proiectului OutRush, care studiază emigrația rusă.
Argumentul de la care pleacă Zavadskaia de la bun început este că migrația rusă, care a început în valuri tot mai intense din 2022, de când Kremlinul a declanșat războiul contra Ucrainei, are mult mai multe variabile decât pare la prima vedere.
Ea spune că rușii care aleg să plece din țară sunt bine „interconectați social” și nu pot fi clasificați atât de ușor pe „categorii morale” și nici nu poți fi toți puși în categoria „profesioniștilor privilegiați”.
De altfel, mulți dintre ei, deși sunt „epuizați politic” de Kremlin, nu rămân indiferenți față de ce se întâmplă în țara de origine.
De asemenea, mutarea într-o țară străină nu înseamnă nici integrare rapidă și nici dispariția dorinței acestora de a reveni. În fapt, spun Zavadskaia, sunt mulți migranți ruși care încă „așteaptă cu bagajele la ușă” pentru cazul în care „ceva se schimbă” în Rusia.
Clivajul între „cei care rămân” și „cei care pleacă” este artificial și alimentat de Kremlin
Zavadskaia spune că foarte mult rău le face rușilor acest clivaj „artificial” și alimentat strategic de Kremlin între rușii care au rămas în țară și care sunt văzuți ca „susținători” în continuare ai crimelor Kremlinului și rușii plecați, cărora Kremlinul încearcă să le creeze imaginea de „trădători”.
Ea spune că nu poate fi documentată o ruptură reală în societatea rusă și că poveștile despre diverse vedete care au fugit, precum Alla Pugaceva, de exemplu, nu sunt suficiente pentru a descrie în mod adecvat relații la nivel de oameni obișnuiți din societate.
„Chiar și prin faptul că discutăm această narațiune, prin faptul că-i dăm atenție, o ajutăm să prindă aripi”, spune ea, argumentând și că majoritatea celor plecați sunt mai empatici față de ci rămași în urmă decât invers.
Ce e cel mai important, însă, este că rușii care pleacă, deși se declară „epuizați” de situația politică din Rusia și de știrile care umplu spațiul informațional rusesc, nu părăsesc deloc acest spațiu.
Zavadskaia spune că rușii se reorientează mai degrabă spre forme diverse de „infotainment” și consumă în continuare știri și informație din spațiul rusesc, fără să se retragă complet din acest „mediu al propagandei”.
„Februariști” vs „Septembriști”
Ea spune, totuși, că există niște limite clare ale cercetărilor făcute de ea și de alți cercetători.
În cadrul proiectului OutRush, de exemplu, prin care se studiază migrația rusă, au fost intervievați 18.000 de migranți ruși, care au plecat din țară după 24 februarie 2022. În cea mai nouă carte a sa, care va fi publicată în 2027, Zavadskaia vorbește de 581 de interviuri cu migranți plecați în 60 de țări.
Limita este evidentă, însă. E vorba mai degrabă de ruși de orientare politică liberală, cu poziții anti-război. Astfel nu pot fi descriși toți membrii diasporei ruse.
Mai mult, spune ea, clasificarea emigranților ruși în „valuri” este un demers neștiințific pentru că le ascunde de fapt motivațiile, diferite de la caz la caz, chiar și în interiorul unui anumit „val”.
Ea spune că respinge explicit ideea de „februariști”, adică rușii care au plecat din țară în febaruarie 2022 vs „septembriști”.
Ideea era că „februariștii” sunt de fapt migranții reali, cei care au fugit principial, fiind în opoziție completă cu invazia, în timp ce „septembriștii” au fugit doar în momentul în care situația i-ar fi pus pe ei personal în pericol, prin posibilitatea mobilizării în armata rusă.
Zavadskaia spune că încă din valul din 2022 motivațiile erau extrem de complexe și de variate. E vorba de o combinație de opoziție față de război, teamă de represiune, probleme economie și profesionale dar și nesiguranță.
În plus, adaugă ea, motivațiile principiale și de opoziție ideologică au continuat să alimenteze plecările și în valurile de după februarie 2022, chiar dacă mobilizarea a fost un contributor valid și un șoc mare pentru populația rusă.
Un nou val în 2026?
Zavadskaia spune că până în 2026 s-a ajuns la un efect cumulativ pentru potențialii emigranți. Atacurile ucrainene împotriva rafinăriilor, depozitelor și altor obiective strategice ale Kremlinului dar și zvonurile tot mai multe despre o posibilă nouă mobilizare au alimentat voința anumitor segmente de populație de a fugi.
Asta nu este, totuși, o dovadă a unui potențial „mare exod”, însă, continuă cercetătoarea citată de Meduza. Ea spune că o astfel de plecare în masă se poate prevede doar prin niște dovezi clare și fizice – de la căutări pe internet și cereri de relocale, până la consultații juridice sau căutări de case și locuri de muncă în străinătate.
Nici trecerile la granițe nu au crescut extraordinar de mult în ultima perioadă, iar situația mult mai complicată din țările destinație pune o frână considerabilă migrației ruse.
Zavadskaia spune că plecările sunt acum sprijinite mai degrabă pe rețele informale, dar nu se fac neapărat mai ușor. Pentru a fugi din țară, rușii se bazează pe o „infrastructură socială” care conține grupurile de prieteni deja stabiliți în străinătate, grupuri de Telegram și experiențele altora care au plecat deja.
În plus, migrația necesită și resurse pe care mulți nu le au: bani, informații, ajutor juridic și o societate care să vrea să-i accepte.
Adaptare și integrare culturală
Zavadskaia vorbește și de cazurile rușilor care au schimbat de mai multe ori țara de destinație, din diverse motive, dar cele mai important fiind acela că nu s-au simțit bine primiți.
Adaptarea efectivă a rușilor fugari în străinătate este de multe ori realizată, însă ce rămâne în urmă mult este integrarea culturală.
Conform sondajelor făcute de Zavadskaia și de alți cercetători ruși, în primii doi ani de război, două treimi dintre emigranții din 2022 și-au găsit locuri de muncă noi. Tranzițiile cele mai dificile în rândul fugarilor educați le-au avut profesorii universitari și pre-universitari. Cel mai ușor s-au integrat IT-iștii.
O altă problemă pentru integrarea culturală este că migranții ruși nu par să fie foarte interesați să învețe limba țării în care ajung, preferând „auto-segregarea” în comunități de limbă rusă. Asta a fost valabil chiar și în cazurile în care respondenții își doreau să învețe limba țării în care ajunseseră și se integreze.
Zavadskaia spune, totuși, că chiar și acest efect de auto-segregare are un efect pozitiv, mai ales pentru că membrii comunităților ruse au lucruri în comun – opoziția față de război și se șocul moral. Astfel se pot încuraja reciproc.
Vina individuală și vina colectivă
Mai există o diferență și între ceea ce este perceput în interiorul comunității de migranți drept vină „individuală” sau vină „colectivă”.
Faptul că mulți dintre migranți recunosc responsabilitatea statului rus pentu război nu înseamnă că acceptă și internalizează și o vinovăție personală.
Mulți dintre respondenți, spune Zavadskaia, recunosc că există o „vină colectivă” pentru crima comisă de țara lor, însă nu se consideră personal culpabili. Mulți spun că ar vrea să fie judecați pe baza faptelor lor, nu pe baza pașaportului, iar opoziția față de război rămâne puternică printre comunitățile de fugari. Mulți susțin inclusiv responsabilizarea statului rus pentru invazie și reconstrucția Ucrainei pe banii Rusiei.
Ce este în creștere, însă, este dezamăgirea față de țările occidentale, mai ales din cauza politicilor restricționiste față de imigrație. Zavadskaia spune că cele două atitudini – opoziția față de război și dezamăgirea în democrația occidentală – sunt compatibile.
Zavadskaia încheie spunând că felul în care s-au organizat expații ruși, demonstrând inclusiv o capacitate „extraordinară” pentru solidaritate, arată că Rusia ar putea să-și creeze o societate civilă, dacă regimul nu ar reprima-o brutal.
