Antena 3 Externe Lovitură de stat în Mali. Preşedintele şi premierul de tranziţie, reținuți de armată

Lovitură de stat în Mali. Preşedintele şi premierul de tranziţie, reținuți de armată

de Alexandra Ionescu    |    25 Mai 2021   •   20:20
Lovitură de stat în Mali. Preşedintele şi premierul de tranziţie, reținuți de armată

Armata statului african Mali, nemulţumită de noul guvern anunţat de autorităţile de tranziţie, l-au arestat pe preşedinte şi pe prim-ministru, luni, într-o lovitură de stat ce afectează o ţară aflată deja într-o criză profundă de ani de zile.

"Junta a afirmat că doreşte o perioadă de tranziţie de trei ani pentru a revizui fundamentele statului malian. Această tranziţie va fi condusă de un organism prezidat de un militar care va fi în acelaşi timp şef al statului", a informat o sursă din cadrul delegaţiei Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), la finalul celei de-a doua zile de negocieri cu noua echipă la putere la Bamako.

Comunitatea internațională a condamnat aceste acțiuni ale militarilor și a solicitat ca preşedintele Bah Ndaw şi prim-ministrul Moctar Ouane să fie eliberați imediat.

De asemenea, aceasta a transmis un mesaj în care “a condamnat cu fermitate tentativa de lovitură de stat”, după ce liderul de stat și premierul au fost obligați de militari să își părăsească casele.

Cei doi, împreună cu alți colaboratori, au fost constrânși de soldați să meargă în tabăra militară Kati, care se află doar la câţiva kilometri de capitala Bamako.

Prim-ministrul indicase mai devreme că a fost ridicat de militari."Confirm: oameni ai lui Goita au venit să mă ia şi să mă ducă la preşedintele care locuieşte nu departe de reşedinţa mea", a declarat Moctar Ouane într-o scurtă convorbire telefonică cu AFP, referindu-se la influentul colonel malian Assimi Goita, actual vicepreşedinte al tranziţiei. Conversaţia s-a întrerupt.

Cei doi şefi ai executivului de tranziţie au fost apoi însoţiţi la Kati, unde un înalt oficial militar le-a confirmat prezenţa.

În august 2020 Mali a cunoscut a patra lovitură de stat de la obţinerea independenţei.

Misiunea ONU în Mali, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), Uniunea Africană, Franţa, SUA, Regatul Unit, Germania şi Uniunea Europeană au afirmat într-o declaraţie comună "sprijinul lor ferm pentru autorităţile de tranziţie".

Au respins în prealabil orice fapt împlinit, inclusiv o posibilă demisie forţată a liderilor arestaţi.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close