Antena 3 CNN › Externe › Lupta pentru bugetul UE paralizează Bruxelles-ul în domeniul cipurilor AI, Arcticii și agriculturii

Lupta pentru bugetul UE paralizează Bruxelles-ul în domeniul cipurilor AI, Arcticii și agriculturii

Adrian Dumitru
4 minute de citit Publicat la 10:00 08 Noi 2026 Modificat la 10:18 08 Noi 2026
GettyImages-2119445938

Planurile Europei de a accelera producția de cipuri pentru AI și de a-și consolida prezența în regiunea arctică se numără printre principalele inițiative afectate de blocajul negocierilor de la Bruxelles privind viitorul buget european pe șapte ani, relatează Politico. Deciziile privind mai multe proiecte europene sunt blocate din cauza incertitudinilor legate de finanțare, în condițiile în care negocierile privind dimensiunea bugetului UE pentru perioada 2028-2034 au ajuns într-un impas.

Oficialii europeni susțin că nu pot avansa cu aceste proiecte fără o perspectivă suficient de clară asupra finanțării disponibile. Cum negocierile privind dimensiunea bugetului UE pentru perioada 2028-2034 sunt blocate, nu se știe ce sume vor putea fi alocate după anul viitor.

„Există tot mai multe acte legislative sectoriale care stabilesc obiective ce necesită angajamente bugetare multianuale”, a declarat o sursă anonimă, implicată în negocierile privind bugetul UE. „Însă negocierile bugetare sunt separate de discuțiile privind politicile europene”.

Guvernele statelor membre încearcă să ajungă până la sfârșitul anului la un acord privind dimensiunea totală a bugetului.

Țările care susțin reduceri bugetare importante, cunoscute pentru politica lor de austeritate fiscală, respectiv Germania, Țările de Jos, Austria, Suedia, Danemarca și Finlanda, au declarat public că propunerea președinției irlandeze a Consiliului UE, care prevede reduceri de 159 de miliarde de euro, nu este suficient de ambițioasă.

Blocajul nu a împiedicat Comisia Europeană să își anunțe public, în repetate rânduri, planurile și obiectivele politice, deși nu poate garanta fondurile necesare pentru punerea lor în aplicare.

Un exemplu este prezentarea recentă de către Comisie a strategiei de consolidare a prezenței UE în regiunea arctică, pe fondul intensificării activităților militare și comerciale din zonă.

Strategia include planuri pentru dezvoltarea rețelelor de transport, exploatarea materiilor prime esențiale și înființarea unui centru de securitate maritimă în regiune. Aceste planuri au fost prezentate fără detalii privind finanțarea.

Comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jozef Sikela, a declarat atunci că nu este „posibil” să fie asumate angajamente financiare pentru viitor, din cauza negocierilor bugetare aflate în desfășurare.

Aceeași rezervă apare și în amplul plan european pentru dezvoltarea producției de semiconductori, care urmărește reducerea dependenței de tehnologiile străine și creșterea producției de cipuri necesare funcționării modelelor AI.

Propunerea precizează explicit că nu poate „anticipa și nici influența” rezultatul negocierilor privind următorul buget european pe șapte ani și că fondurile necesare realizării proiectelor propuse „pot fi solicitate doar într-o etapă ulterioară”.

Aceste precizări au provocat nemulțumiri în rândul parlamentarilor din mai multe state membre, care nu erau neapărat familiarizați cu disputele bugetare ale UE și cu complexitatea procedurilor juridice europene.

Bundesratul german, camera inferioară a parlamentului italian și Senatul Cehiei au transmis observații oficiale privind planul european pentru producția de cipuri, solicitând Comisiei să clarifice ce fonduri vor fi disponibile.

Rezoluția Senatului ceh atrage atenția asupra „incertitudinii legate de finanțarea pe termen lung a măsurilor propuse” și solicită ca obiectivele să fie „susținute prin resurse adecvate și previzibile”.

Incertitudinea bugetară nu provoacă nemulțumiri doar în etapa elaborării legislației, ci și în cea a aplicării acesteia.

De exemplu, potrivit legislației adoptate recent privind refacerea naturii, guvernele naționale trebuie să elaboreze planuri în care să explice cum intenționează să refacă ecosisteme precum lacurile, turbăriile și pădurile.

Mai multe guverne s-au plâns că nu pot respecta aceste obligații fără să știe câți bani vor fi disponibili la nivel european pentru finanțarea măsurilor.

„În prezent avem fonduri disponibile la nivel național, dar vom avea nevoie de mai mulți bani dacă ne raportăm la obiectivele pentru 2050 privind natura”, a declarat ministrul agriculturii din Țările de Jos, Jaimi Van Essen.

În timpul unei reuniuni a miniștrilor mediului din UE, desfășurate luna trecută la Luxemburg, Cyril Piquemal, reprezentantul permanent adjunct al Franței, a declarat:

„Nu putem adopta noi reguli fără să asigurăm și mijloacele necesare pentru aplicarea lor.”

Mai multă libertate în redistribuirea fondurilor

Incertitudinea se extinde chiar și în rândul beneficiarilor tradiționali ai celor mai mari sume din bugetul UE, respectiv fermierii și regiunile, care nu știu câți bani vor primi în următorii ani.

Principala schimbare propusă de Comisia Europeană pentru viitorul buget este acordarea unei libertăți mai mari guvernelor de a redistribui fondurile între diferite priorități pe parcursul perioadei bugetare.

Oficialii Comisiei se plâng frecvent că actualul buget, în care peste 90% din fonduri aveau destinația stabilită încă de la început, nu le-a oferit suficientă flexibilitate pentru a răspunde pandemiei de Covid-19, multiplelor crize energetice și războiului din Ucraina.

Deși noul buget este conceput pentru a permite Bruxellesului și guvernelor naționale să reacționeze mai eficient la crize neprevăzute, propunerea a fost criticată pentru lipsa de predictibilitate.

Din acest motiv, președinții administrațiilor regionale și miniștrii agriculturii, care primesc împreună aproape jumătate din totalul fondurilor distribuite de UE, încearcă să obțină în cadrul negocierilor actuale o creștere a sumelor care le sunt garantate.

Ministra franceză a agriculturii, Annie Genevard, a declarat într-un interviu pentru POLITICO că „soluția ideală” ar fi majorarea fondurilor rezervate fermierilor, stabilite în prezent la 297 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034.

„Acest lucru le-ar oferi fermierilor predictibilitate reală, siguranță și stabilitate”, a spus ea.

În noua structură bugetară, regiunile și fermierii concurează în mare măsură pentru aceleași fonduri.

Deși Comisia a rezervat 217 miliarde de euro pentru regiunile mai sărace în următorii șapte ani, guvernele naționale beneficiază de o libertate considerabilă în stabilirea finanțării pentru zonele mai prospere.

Aceste schimbări au provocat nemulțumiri în rândul autorităților regionale, care cer Parlamentului European să consolideze garanțiile privind finanțarea comunităților locale.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close