Antena 3 CNN Externe Macao, adevărata capitală a casinourilor: Două miliarde de dolari pentru un palat al jocurilor de noroc

Macao, adevărata capitală a casinourilor: Două miliarde de dolari pentru un palat al jocurilor de noroc

Macao, adevărata capitală a casinourilor: Două miliarde de dolari pentru un palat al jocurilor de noroc
Sursa foto: Foto: EPA/ INTACT Images
16 Mai 2011   •   09:51

Deşi când se vorbeşte despre cazinouri, toată lumea se gândeşte la Las Vegas, adevărata capitală a norocului este fosta colonie portugheză Macao, din China. Venitul total al cazinourilor de acolo este de patru ori mai mare decât în Las Vegas, iar decalajul va creşte şi mai mult o dată cu deschiderea unui nou palat al jocurilor de noroc, în care s-au investit nu mai puţin de două miliarde de dolari.

Clădirea botezată Galaxy Macau, a fost proiectată în stilul unui palat din basmele asiatice. Turnuleţele asemănate de critici cu conuri de îngheţată aurite nu vor fi probabil pe gustul celor ce iubesc frumuseţea clasică. Investitorul, un magnat din Hong Kong, speră să-i atragă la Macao pe turiştii obişnuiţi, nu neapărat dependenţi de jocuri, dar curioşi să vadă o clădire ieşită din comun. Deocamdată, primii clienţi au fost localnicii şi muncitorii imigranţi care au lucrat pe şantier.

Marea atracţie a noului cazinou este cel mai mare bazin suspendat cu valuri din lume. Peste 350 de tone de nisip s-au folosit la amenajarea plajei de pe acoperişul clădirii, pentru ca vizitatorii să se simtă într-adevăr ca pe malul mării. Imobilul găzduieşte, de asemenea, nu mai puţin de 2200 de camere de hotel. La acestea se adaugă 50 de restaurante, grădini, baruri, magazine şi, în curând, un cinematograf cu nouă săli. Dar, fireşte, cea mai mare parte a profiturilor va veni tot de la ruletă şi automatele de jocuri.

 


×
Subiecte în articol: China
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close