O anchetă de amploare are loc în Marea Britanie, unde zeci de mii de studenți, printre care şi mulți români, au fraudat sistemul de împrumuturi universitare cu 13 miliarde de lire sterline.
Compania Student Loans Company (SLC) a declarat că nu deține informații detaliate despre situația profesională sau financiară a peste 370.000 dintre beneficiarii săi, care datorează aproape 13 miliarde de lire sterline în împrumuturi. Mulți dintre aceștia sunt studenți din UE care s-au întors acasă sau stundenţi britanici care s-au mutat în străinătate. Alții s-ar putea să nu aibă un loc de muncă şi să fi solicitat ajutoare sociale sau să nu câștige suficient pentru a rambursa banii.
Experții avertizează că „scurgerea” absolvenților din schema de rambursare a împrumuturilor ar putea duce la situaţia în care contribuabilii britanici trebuie să acopere sumele datorate, relatează Dailymail.
Nick Hillman, directorul Institutului de Politici pentru Învățământul Superior (HEPI), a declarat: „Aceste cifre mari arată o potențială scurgere uriașă din sistemul de împrumuturi pentru studenți. Am văzut în ultimele săptămâni cât de furioși sunt absolvenții că trebuie să plătească atât de mult pentru propria educație, dar cineva va trebui în cele din urmă să achite și nota de plată pentru cei care dispar complet din sistem.”
Acesta a îndemnat factorii de decizie politică să „se uite la Noua Zeelandă”, unde se impun „penalităţi severe” pentru cei care nu rambursează banii datorați.
Deputatul independent Rupert Lowe, care a obținut cifrele într-un răspuns parlamentar scris, a susținut că este necesară o anchetă pentru a stabili dacă sistemul de împrumuturi universitare a fost „fraudat” de studenți străini care nu ar fi putut rambursa banii. Deputatul a declarat: „Vreau să știu exact câți dintre acești studenți pierduți sunt cetățeni străini. Cred că există o escrocherie de proporţii în curs de desfășurare, în care străinii, în special din România, iau împrumuturi cu intenția de a nu le rambursa niciodată.”
Acesta a lansat şi o solicitare adresată autorităţilor britanice: „Solicit guvernului să lanseze o anchetă completă și apoi să restricționeze eligibilitatea împrumuturilor studențești doar la cetățenii din Marea Britanie. Miliarde și miliarde s-au pierdut. Cine este responsabil? Cine a fost concediat? Unde este ancheta? Aceasta este incompetență crasă în cel mai bun caz, fraudă de mari proporţii în cel mai rău caz. Trebuie să existe consecințe grave.”
Richard Fuller, purtător de cuvânt al Partidului Conservator în domeniul educației, a declarat pentru Telegraph că se teme pentru contribuabilii care s-ar putea confrunta cu o „notă de plată colosală”. Acesta a adăugat: „Fiecare bănuț al contribuabililor și fiecare împrumut suplimentar acordat în numele contribuabililor noștri ar trebui tratat cu aceeași seriozitate și atenție cu care cetățenii noștri tratează propriile finanțe din familie.”
În decembrie anul trecut, valoarea totală a tuturor împrumuturilor restante de rambursat era de 226 de miliarde de lire sterline. Prin urmare, împrumuturile în valoare de 12,8 miliarde de lire sterline pentru care veniturile absolvenților nu au putut fi verificate reprezentau puțin sub 5,7% din total. Cei 376.410 absolvenți al căror venit nu a fost verificat reprezentau 6,64% din cei 5,7 milioane de studenți sau absolvenți cu împrumuturi restante de rambursat.
La începutul acestei săptămâni, a apărut ştirea că Keir Starmer „ar putea aduce studenților din UE taxe de școlarizare reduse”. Prim-ministrul a fost avertizat, însă, că universitățile din Marea Britanie vor suferi o pierdere de 580 de milioane de lire sterline dacă va permite o reducere pentru studenții sub 30 de ani din UE care studiază în Marea Britanie. De la Brexit, studenților din UE din Marea Britanie li s-au perceput taxe internaționale mai mari, între 11.400 și 32.000 de lire sterline pe an, comparativ cu rata internă mai mică pentru studenții britanici, de 9.535 de lire sterline pe an.
Însă UE face presiuni asupra guvernului britanic pentru a reduce taxele de școlarizare pentru studenții care provin din UE din Regatul Unit, ca parte a unui acord de mobilitate pentru tineri. Sir Keir a fost de acord cu acest proiect ca parte a acordului său de „resetare” Brexit, care va permite tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani din UE să locuiască, să lucreze și să studieze în Regatul Unit.
Negocierile privind acordul reciproc, care va permite, de asemenea, tinerilor britanici să locuiască, să lucreze și să studieze în UE, s-au blocat la problema taxelor de școlarizare. Partidul Laburist va fi precaut în a acorda o reducere studenților din UE, în timp ce absolvenții britanici continuă să se lupte cu datorii mari provenite din împrumuturile pentru studii.