O vastă întindere sălbatică de sare domină o mare parte din vestul statului indian Gujarat. Vara, câmpiile albe sunt atât de întinse, încât orizontul devine greu de distins, iar cerul pare să se confunde cu pământul. De altfel, dacă traversezi cu mașina drumul-dig de 30 de kilometri, care străbate de la nord la sud câmpiile sărate și leagă satele Khavda și Dholavira, o iluzie optică îți creează impresia că înaintezi direct spre nori. Nu este de mirare că drumul este cunoscut drept „Drumul spre Rai”.
Acest deșert sărat se numește Great Rann of Kutch și, împreună cu Little Rann of Kutch, situat la sud-est, se întinde pe o suprafață de 26.000 de kilometri pătrați, de-a lungul statului Gujarat și până în provincia pakistaneză Sindh. Astfel, formează unul dintre cele mai mari deșerturi de sare din lume, potrivit Discover Wildlife.
„Rann” este un cuvânt din limba gujarati care înseamnă „deșert”, în timp ce „Kutch” se referă la zona dintre apă și uscat, dintre umed și uscat. Aceste denumiri oferă indicii despre originile regiunii, dar și despre felul în care peisajul său se schimbă de-a lungul anului.
› Vezi galeria foto ‹
Vara, temperaturile pot ajunge la 50 de grade Celsius
Rann of Kutch este uscat doar vara, când temperaturile pot ajunge la un nivel extrem de ridicat, de 50°C. Odată cu sosirea ploilor musonice, toamna, o mare parte a regiunii este inundată, transformându-se într-un lac vast și puțin adânc, precum și într-o zonă de pajiști sezoniere.
Temperaturile scad drastic, iar regiunea devine un loc plin de viață. Aici ajung numeroase specii de păsări de apă, în special flamingi mari și mici, berze, cocori și piciorongi cu aripi negre. Când revine sezonul secetos, apa se evaporă, lăsând din nou la vedere câmpiile sărate. Peisajul rezultat seamănă cu suprafața Lunii sau chiar cu o întindere înghețată, presărată cu formațiuni de sare care amintesc de sloiurile de gheață.
„Barajul lui Dumnezeu” și locul de unde India își ia 80% din „aurul alb” necesar
Sarea oferă un indiciu important despre originile acestui deșert. Cu mii de ani în urmă, Rann era un golf vast și puțin adânc al Mării Arabiei. Însă mișcările tectonice au închis legătura cu marea, formând un lac întins cu apă salmastră.
Există documente care arată că zona putea fi traversată cu ambarcațiuni până în secolul al V-lea d.Hr. De atunci, depunerile de sedimente au colmatat treptat lacul, transformându-l într-o vastă mlaștină sărată.
Se consideră că un cutremur produs în 1819 a izolat și mai mult regiunea Rann de mare, ridicând o porțiune uriașă de teren cunoscută sub numele de Allah Bund, adică „barajul lui Dumnezeu”, în zona fostei guri a golfului.
Deși ploile sezoniere și râurile aduc apă dulce în regiune, predomină în continuare sarea din straturile de dedesubt.
Vara, temperaturile medii ajung la 44°C, ceea ce face viața extrem de dificilă. Cu toate acestea, la marginile regiunii Rann există numeroase sate.
Comunități precum agariya se ocupă de extragerea sării, supranumită „aurul alb”. Regiunea produce aproximativ 7.000 de tone de sare pe zi, reprezentând între 70% și 80% din necesarul total al Indiei.
În zonă trăiesc și grupuri de păstori nomazi, precum maldharii, precum și comunități agricole, cum este cea din satul Dholavira, situat pe insula fertilă Khadir Bet.
În Little Rann of Kutch se găsesc mult mai multe astfel de dealuri insulare acoperite cu ierburi, numite „bets”, dar și rare păduri de mangrove aflate departe de coastă.
Refugiu pentru specii rare de animale
Little Rann este, de asemenea, unul dintre ultimele refugii ale unuia dintre cele mai rare mamifere native ale Indiei: măgarul sălbatic indian (Equus hemionus khur). Acesta este o subspecie a măgarului sălbatic asiatic, cunoscut și sub numele de onagru, și are blana de culoarea nisipului. Activ mai ales în zori și la amurg, pentru a evita căldura, animalul se numără printre cele mai rapide mamifere terestre din lume, putând atinge viteze de până la 80 km/h. Are nevoie de această viteză pentru a încerca să scape de lupii indieni și de hienele vărgate.
Dar ce sunt luminile neobișnuite observate de numeroși localnici, de soldați indieni și chiar de unii ornitologi aflați în vizită? Cunoscute sub numele de „chir batti”, adică „lumini fantomatice”, aceste sfere luminoase apar seara, se pot deplasa foarte repede și, potrivit relatărilor, își schimbă culoarea și par să danseze în aer.
Localnicii cred că luminile interacționează cu oamenii, jucându-se de-a v-ați ascunselea cu ei sau ademenindu-i să se abată de la drum și să pătrundă în zonele sălbatice periculoase. Fenomenul prezintă asemănări cu focurile rătăcitoare din folclorul european, despre care se spune că îi induc în eroare pe călători.
Oamenii de știință consideră că aceste lumini, care par să apară întotdeauna deasupra zonelor umede, ar putea fi rezultatul oxidării gazelor din mlaștini, precum metanul, un proces care produce lumină.
Regiunea se degradează din cauza devoltării umane și schimbărilor climatice
În ciuda aspectului său sălbatic, aparent de neîmblânzit și ostil, regiunea Rann of Kutch nu este ferită de presiunile dezvoltării umane și de efectele schimbărilor climatice. Parcul de energie regenerabilă Khavda, inaugurat în 2024 și unul dintre cele mai mari din lume, a ocupat o parte din acest teritoriu sălbatic.
În același timp, exploatarea comercială a sării, creșterea creveților și braconajul contribuie la degradarea regiunii.
Schimbările climatice fac ca ploile musonice să fie tot mai imprevizibile și intensifică valurile de căldură din timpul verii. Ecosistemul fragil al deșertului, modelat de forțele naturii de-a lungul a mii de ani, se confruntă cu presiuni care ar putea provoca schimbări rapide și fără precedent în următoarele decenii.
