Antena 3 CNN Externe Mapamond Fiica lui Robin Williams reacționează dur la videoclipurile generate cu AI care îl înfățișează pe tatăl ei: „Încetați să-i faceți asta”

Fiica lui Robin Williams reacționează dur la videoclipurile generate cu AI care îl înfățișează pe tatăl ei: „Încetați să-i faceți asta”

A.N.
3 minute de citit Publicat la 08:52 07 Oct 2025 Modificat la 08:52 07 Oct 2025
zelda si robin williams
Zelda și Robin Williams. sursa foto: Getty

Zelda Williams, fiica regretatului actor și comedian Robin Williams, a vorbit public împotriva conținutului generat cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) care îl recreează pe tatăl ei, scrie The Guardian.

„Vă rog, încetați să-mi mai trimiteți videoclipuri AI cu tata”, a scris Zelda luni, într-o postare pe Instagram Stories. „Încetați să credeți că vreau să le văd sau că o să înțeleg – nu, și nici nu o voi face. Dacă încercați doar să mă trolați, am văzut lucruri mult mai rele; voi restricționa și merg mai departe”

„Dar, vă rog, dacă aveți un minim de decență, opriți-vă din a-i face asta lui și mie. De fapt, tuturor. Punct. E prostesc, e o pierdere de timp și energie și, credeți-mă, NU este ceea ce și-ar fi dorit el”.

„Să vezi cum moștenirea unor oameni reali e redusă la ‘cam seamănă și sună la fel, deci e suficient’ doar pentru ca alții să producă un terci de TikTok oribil, mișcându-i ca pe niște marionete, este de-a dreptul nebunesc”, a mai precizat aceasta.

Zelda a continuat, spunând:

„Nu creați artă, faceți hotdogi dezgustători, supra-procesați, din viețile oamenilor, din istoria artei și a muzicii, și apoi îi băgați pe gât altora, sperând că o să vă dea un like sau un thumbs-up. Scârbos”.

„Și, pentru numele tuturor lucrurilor sfinte, încetați să numiți asta ‘viitorul’. AI nu face decât să recicleze și să regurgiteze prost trecutul, pentru a fi consumat din nou. Sunteți parte din Human Centipede-ul conținutului, dar de la coada lanțului, în timp ce cei din față râd și consumă fără oprire”.

Nu este prima dată când Zelda Williams, actriță și regizoare (autoarea comediei horror Lisa Frankenstein din 2024), critică folosirea AI pentru a recrea imaginea tatălui său, care a murit în 2014, la vârsta de 63 de ani.

În 2023, într-o postare de susținere pentru campania Screen Actors Guild împotriva utilizării abuzive a AI, Zelda a scris: „Am văzut, de ANI DE ZILE, câți oameni vor să antreneze aceste modele pentru a crea sau recrea actori care nu-și pot da consimțământul – cum e tata. Nu e o teorie, e cât se poate de real.

Am auzit deja AI-ul folosind ‘vocea’ lui pentru a spune orice își doresc oamenii, și, deși personal mi se pare profund tulburător, implicațiile merg mult dincolo de sentimentele mele”.

„Aceste reconstituiri sunt, în cel mai bun caz, imitații jalnice ale unor oameni extraordinari, iar în cel mai rău caz, monștri Frankensteinieni, asamblați din cele mai urâte părți ale industriei, în loc să reflecte ceea ce ar trebui ea să reprezinte”.

Postarea Zeldei vine într-un context tot mai tensionat, pe fondul exploziei fenomenului „deepfake” – falsuri digitale cu vedete – care circulă pe rețelele sociale sub formă de videoclipuri pornografice, politice, înșelătorii sau reclame false.

În ianuarie, actrița Scarlett Johansson avertiza asupra „pericolelor iminente ale AI-ului” după ce un videoclip deepfake cu ea și alte celebrități evreiești, precum Jerry Seinfeld, Drake și Adam Sandler, a devenit viral. În clip, aceștia păreau să comenteze afirmațiile antisemite făcute de Kanye West.

În august, o reclamă frauduloasă a devenit virală, prezentând un deepfake al lui Neil Finn, solistul trupei Crowded House, care vorbea fals despre disfuncții erectile – forțând formația să publice un avertisment oficial.

Clipurile deepfake cu Robin Williams fac parte dintr-un fenomen mai amplu, numit „AI slop” – conținut de slabă calitate, generat pentru divertisment rapid, alimentat de creșterea aplicațiilor gratuite de AI generativ.

Mai multe videoclipuri recente de pe TikTok înfățișează versiuni false ale lui Robin Williams, create, se pare, cu noua aplicație video Sora 2, dezvoltată de OpenAI – inclusiv un spot fals Apple și o interacțiune inventată la o gală între Williams și regretata actriță Betty White.

La doar câteva zile după lansare, feedul aplicației Sora a fost inundat de videoclipuri cu personaje protejate de drepturi de autor, din seriale precum SpongeBob SquarePants, South Park, Pokemon și Rick and Morty.

OpenAI a declarat pentru The Guardian că deținătorii de conținut pot semnala încălcări ale drepturilor de autor printr-un „formular de dispute”, însă artiștii sau studiourile individuale nu pot face o retragere generală a personajelor lor.

„Vom colabora cu deținătorii de drepturi pentru a bloca personajele din Sora la cererea lor și vom răspunde prompt cererilor de eliminare”, a declarat Varun Shetty, șeful parteneriatelor media la OpenAI.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close