La doar câteva săptămâni după ce guvernul a ordonat companiei Starlink să își suspende activitatea în țară, nemulțumirea în Papua Noua Guinee crește. Decizia autorităților a lăsat afaceri, unități medicale și comunități întregi fără acces la internet, scrie The Guardian.
Este un lucru cunoscut faptul că Starlink, compania de internet prin satelit deținută de SpaceX, firma lui Elon Musk, oferă conexiune în special în zone izolate. Cu toate acestea, la mijlocul lunii decembrie, Autoritatea Națională pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor (Nicta) a cerut companiei să își oprească serviciile, motivând că nu deține licență de operare în Papua Noua Guinee.
„Starlink nu este în prezent licențiată să opereze în Papua Noua Guinee, iar până la finalizarea procesului legal, serviciile nu pot fi permise”, a declarat directorul executiv interimar al Nicta, Lume Polume.
Autoritatea așteaptă acum o decizie din partea Avocatului Poporului sau a instanțelor din PNG, care să stabilească dacă Starlink va primi licența necesară. Însă nu a fost comunicat încă un termen pentru emiterea acestei decizii.
Starlink nu a răspuns solicitărilor de comentarii, însă a transmis clienților, prin e-mail, că intenționează să ofere servicii de internet în Papua Noua Guinee imediat ce va obține toate aprobările.
În acest moment nu există date oficiale privind numărul utilizatorilor Starlink din PNG, însă oprirea serviciului a creat dificultăți majore pentru utilizatorii de internet din întreaga țară. Analiștii din domeniul telecomunicațiilor estimează că, înainte de suspendare, terminalele Starlink deserveau mii de persoane, inclusiv sate sau districte întregi din zone îndepărtate. Serviciul era folosit în special în mediul rural, unde rețelele mobile sunt instabile sau inexistente. Alte servicii prin satelit există, dar sunt, de regulă, mult mai costisitoare.
John Simon, om de afaceri și fost parlamentar a declarat că decizia ignoră dificultățile cu care se confruntă oamenii obișnuiți și micile afaceri.
„Este extrem de rău pentru această țară. De ani de zile, internetul și serviciile online sunt scumpe și lente, iar autoritățile nu ascultă vocea oamenilor de rând și nu rezolvă problema”, a spus el.
„Guvernul din Papua Noua Guinee trebuie să facă ceva pentru micile afaceri aflate în dificultate. Oamenii simpli și întreprinderile mici depind de cea mai ieftină și rapidă opțiune, iar acum aceasta este Starlink. Situația trebuie rezolvată.”
Ministrul comunicațiilor din Papua Noua Guinee a refuzat să comenteze.
Între timp, aproximativ 200 de persoane au semnat o petiție online prin care cer ca Starlink să fie autorizată să funcționeze legal în țară.
Cadre medicale și profesori au declarat, de asemenea, că pierderea accesului la Starlink le-a afectat activitatea. Cei din domeniul afacerilor spun că nu mai pot comunica eficient cu clienții sau procesa plăți, iar unii fermieri și comercianți sunt nevoiți să călătorească pe distanțe mari până la orașe pentru a avea acces la servicii bancare și administrative.
Simon Jack, profesor la un liceu dintr-o zonă izolată a provinciei Southern Highlands, spune că situația îi afectează direct pe elevi.
„Elevii au nevoie de internet pentru a-și verifica rezultatele și pentru a vedea unde au fost admiși la studii anul acesta. Pentru mulți dintre ei, Starlink era singura soluție care funcționa.”
Theresa Juni, angajată în domeniul medical din provincia East Sepik, a explicat că Starlink ajuta clinica unde lucrează să comunice rapid cu medicii din oraș și să trimită rapoarte.
„Acum trebuie să așteptăm zile întregi sau să călătorim doar ca să transmitem informații. Pentru pacienții care au nevoie de îngrijiri urgente, aceste întârzieri pot fi periculoase.”
Starlink s-a mai confruntat cu probleme de licențiere în regiunea Pacificului. În 2024, guvernul din Tonga a ordonat companiei să își înceteze activitatea până la obținerea unei licențe, decizie care a stârnit frustrare în rândul utilizatorilor locali, mai ales după un cutremur care a lăsat părți din țară fără internet.
