Antena 3 CNN Externe Mapamond În Italia, doi polițiști cercetați pentru un jaf de 30.000 de euro de la niște români au mai furat bani și Rolexuri dintr-o tabără romi

În Italia, doi polițiști cercetați pentru un jaf de 30.000 de euro de la niște români au mai furat bani și Rolexuri dintr-o tabără romi

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:01 24 Dec 2025 Modificat la 12:21 24 Dec 2025
Mai multi carabinieri cu spatele
Conform reconstituirii, bărbații arestați au intrat în casa unui cuplu din tabăra de romi, dându-se drept carabinieri Sursa foto: Getty images (poza cu caracter ilustrativ)

Doi ofițeri de la o secție de poliție din Roma, Italia, deja suspendați din funcție și aflați în arest la domiciliu pentru un jaf de peste 30.000 de euro la domiciliul unui cuplu de români, au fost arestați împreună cu doi complici, un cetățean marocan și un cetățean croat, de data aceasta  sub acuzația de jaf într-o tabără de romi. 

Arestarea a fost efectuată de către Carabinieri din cadrul unității de anchetă Ostia din cadrul Brigăzii Mobile din Roma, în urma unei anchete coordonate de procuratura din Roma.

Ancheta, bazată pe mărturiile familiei atacate, imaginile de supraveghere video și analiza telefoanelor mobile ale suspecților, a adunat probe solide împotriva celor patru bărbați, relatează Corriere della Sera

Conform reconstituirii, bărbații arestați au intrat în casa unui cuplu din tabăra de romi, dându-se drept carabinieri din cartierul Parioli. Se pare că au prezentat o legitimație de poliție, susținând că ar fi căutat arme și droguri şi că trebuiau să realizeze percheziţii în acea locuinţă. Odată ajunși înăuntru, i-au sechestrat pe cei doi adulți și pe copiii lor minori, încuind ușa și au strigat către femeie, care se îndoise de identitatea lor.

Frica, spun anchetatorii, a fost atât de mare încât femeia a leșinat, iar fiul ei de 12 ani a început să plângă de frică. Apoi suspecţii ar fi demontat panourile de izloare ale casei cu un burghiu și ar fi furat aproximativ 5.000 de euro în numerar, cinci ceasuri Rolex și un Cartier.

Cercetările carabinierilor au condus la identificarea unui cetățean croat care ar fi furnizat complicilor săi informații detaliate despre casă și despre ascunzătorile folosite pentru depozitarea banilor și a bijuteriilor.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close