Transformarea unui inel de logodnă sau a unei verighete într-un alt inel, dar de divorţ reprezintă o tendinţă care ia amploare din Statele Unite ale Americii până în Japonia. Astfel un simbol al iubirii eterne devine unul al autonomiei și independenței. Modelul Emily Ratajkowski a fost prima care a făcut acest lucru, dar tendința a devenit din ce în ce mai populară în întreaga lume.
Fenomenul
Născut în Statele Unite ca un fenomen de nișă și relansat de celebrități și rețele sociale, trendul a traversat Atlanticul și a ajuns în Japonia, Franța și Spania, unde ziarele și revistele lifestyle îl prezintă ca unul dintre cele mai frapante simboluri ale noii culturi postmaritale. Ideea este simplă: în loc să-și lase verigheta sau inelul de logodnă încuiat într-un sertar sau să-l vândă, tot mai multe femei aleg să-l transforme. Diamantul este demontat și reasamblat într-un inel nou, adesea cu un design contemporan, sau devine un pandantiv, un cercel sau o bijuterie complet diferită. Piatra rămâne aceeași, dar semnificația se schimbă, pentru că nu mai este o amintire a unei promisiuni încălcate, ci un simbol al unei noi etape în viață. Mesajul este întărit și mai mult de alegerea locului de purtare, astfel inelul nu se mai poartă pe degetul inelar, ci pe degetul mijlociu.
Prima care a adus vizibilitate internațională acestei tendințe a fost modelul Emily Ratajkowski, care, după divorț, și-a reproiectat inelul de logodnă cu diamant în două piese separate. Imaginile au devenit virale, iar în câteva luni, numeroase ateliere de bijuterii au raportat o creștere a cererilor pentru proiecte similare.
Dacă până de curând, restilizarea bijuteriilor de familie era o practică aproape exclusiv conservatoare, astăzi a devenit un gest de identitate. Dar schimbarea este în primul rând culturală. Timp de decenii, divorțul a fost însoțit de un limbaj al discreției, dacă nu chiar al rușinii. Inelul de divorț răstoarnă această concepţie, pentru că nu șterge trecutul, ci îl reelaborează. Este vorba despre un ritual personal care înlocuiește tăcerea cu un semn vizibil, aproape o modalitate de a-ți revendica istoria.
Din Regatul Unit până în Japonia
În Regatul Unit, dezbaterea a depășit paginile dedicate produselor de lux și a intrat pe rețelele sociale. „Petrecerile pentru inelele de divorț” au loc în magazinele de bijuterii unde se serveşte șampanie și au loc consultări cu designeri și avocați specializați în divorțuri, iar femeile aleg cum să-și reinventeze bijuteriile.
În Japonia, fenomenul este privit dintr-o altă perspectivă. Se numește „rikon yubiwa”, refacerea bijuteriilor de nuntă care se încadrează într-o cultură ce pune mare preț pe îngrijirea obiectelor. Nu distrugerea, ci remodelarea obiectelor este o filozofie care amintește de arta Kintsugi, tehnica antică de reparare a vazelor și a altor obiecte cu aur. Este o modalitate de a nu ascunde crăpăturile, transformând fracturile și tăieturile în opere de artă unice.
Însă cu privire la acest fenomen nu lipsesc nici criticile, în condiţiile în care, pentru unii, riscul este ca divorțul în sine să devină încă o oportunitate de consum, piața de lux fiind pregătită să profite de un nou moment din viață pentru a-l monetiza. Nu este o coincidență faptul că marile case de modă și designerii independenți oferă acum colecții dedicate , în timp ce jargonul de marketing înlocuiește cuvinte precum „separare” cu expresii precum „inel de putere” sau „bijuterii pentru un nou început”. Totuși, succesul inelului de divorț vorbește despre ceva dincolo de modă. Această nouă tendinţă dezvăluie nevoia contemporană de a crea noi ritualuri pentru a marca trecerile existenței.
