Ca să arate cât este de frig afară și ce înseamnă, de fapt, temperatura de minus 29 de grade Celsius, o meteoroloagă a făcut un experiment inedit, care s-a viralizat. Astfel, în plin val de ger, ea a scos o farfurie cu paste afară și a arătat cum acestea au înghețat instantaneu.
Jennifer McDermed a făcut demonstrația în Minneapolis, unde temperaturile au coborât până la minus 29 de grade Celsius, iar temperatura resimțită a ajuns la minus 42. „Evident că a trebuit să fac experimentul cu pastele”, a scris McDermed într-o postare pe platforma X, alături de imagini care o arată ținând în aer o furculiță cu paste complet înghețate.
Minneapolis reached a low of -21°F and a wind chill of -45°F this morning! Ouch! Obviously I had to do the pasta experiment ? pic.twitter.com/RuQkCb7ACY
— Jennifer McDermed (@McDermedFox9) January 23, 2026
Potrivit People, fotografiile și videoclipul au devenit rapid virale, fiind vizualizate de milioane de ori. Într-o postare ulterioară, meteoroloaga a confirmat autenticitatea imaginilor: „Este 100% real. Farfuria este încă pe terasa mea. Vreți să veniți să le încercați la cină?”
This is 100% real. Still sitting on my deck. Want to come over and try it for dinner? pic.twitter.com/MkQNVefmCM
— Jennifer McDermed (@McDermedFox9) January 23, 2026
Jennifer McDermed lucrat până de curând la postul tv local KMSP Minneapolis, dar a luat „o scurtă pauză profesională”, înainte de a se muta în California. Între timp, ea continuă să ofere informații și recomandări publicului, în contextul condițiilor meteo extreme din SUA.
Valul de frig este alimentat de furtuna Fern, care a traversat Vestul și centrul Statelor Unite și a ajuns în zone din Sud și de pe Coasta de Est, aducând ninsori și precipitații înghețate.