Antena 3 CNN Economic Auto Ce spun experții despre noua Dacia Striker. Top Gear: E o maşină care arată bine. Acest model va propulsa producătorul Dacia în viitor

Ce spun experții despre noua Dacia Striker. Top Gear: E o maşină care arată bine. Acest model va propulsa producătorul Dacia în viitor

M.P.
2 minute de citit Publicat la 10:12 11 Mar 2026 Modificat la 10:14 11 Mar 2026
Dacia Striker (6)
Dacia Striker. Sursa foto: https://media.dacia.com/

Marţi, Dacia a prezentat noul crossover Striker, care are o lungime de 4,62 metri şi va fi disponibil într-o versiune hibridă, o versiune hibridă 4x4 și o versiune GPL. Cu un preț de pornire sub 25.000 de euro, britanicii de la Top Gear au analizat imaginile noii Dacia Striker şi au ajuns la concluzia că e o "maşină care arată bine" şi că "acest model va propulsa producătorul Dacia în viitor".

Potrivit companiei, Striker va fi dezvăluit în întregime în luna iunie

"Iată noua Dacia Striker. Știm că este un crossover din segmentul C care îmbină umilul break, hatchback-ul și SUV-ul, pentru că asta ne-a spus Dacia.

De asemenea, știm că este un crossover care va veni cu câteva sisteme diferite, cum ar fi o versiune hibridă, o versiune hibridă cu tracțiune integrală și una alimentată cu GPL, pentru că asta ne-a spus Dacia.

Și acum știm că este o mașină... care arată bine, pentru că putem vedea întregul vehicul și nu o imagine de aproape a plăcuței de identificare despre care Dacia ne-a vorbit săptămâna trecută. Nu știm prea multe, deoarece Striker va fi dezvăluit complet în iunie 2026.

Dacia estimează un preț de pornire sub 25.000 de euro în Europa şi oferă o siluetă „disruptivă” și o „eficiență aerodinamică puternică”. E dotată cu lumini de zi, un plafon panoramic și... cam asta e tot ce putem constata din aceste imagini de lansare.

Va fi o parte esențială a următorului pas al Dacia, alături de Bigster, și este una dintr-o serie de mașini noi care vor propulsa producătorul auto în viitor. Inclusiv una mică - Dacia a declarat că dorește să lanseze patru mașini electrice complete până în 2030, inclusiv o mașină de oraș derivată din platforma AmpR Small a lui Renault 5, cu un cost de sub 18.000 de euro.

Iar noua generaţie Dacia Sandero va veni și cu o gamă de propulsoare multi-energie", au scris britanicii de la Top Gear.

Dacia Striker, un design distinctiv, aerodinamic

Dar iată şi cum şi-a prezentat compania Dacia noul model Striker: "Este un crossover dinamic, cu un design adaptat prezentului. Profilul său elegant, aerodinamic creează o siluetă îndrăzneață și robustă". 

"Dacia Striker este numele noului nostru crossover, care amintește de berlinele cu care am crescut, dar cu un design adaptat zilelor noastre. Întruchipează o putere și o eficiență care ne uimesc. Este un nume care reunește oamenii în jurul reușitei victorioase și al emoției pe care o emană", a declarat Melanie Taupin, manager strategie de brand și maming.

Compania mai transmite că Dacia Striker, crossover-ul elegant, robust și flexibil, va fi disponibil la începutul anului 2027.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Dacia Renault top gear

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close