O casă considerată drept „cea mai înfricoșătoare proprietate scoasă la vânzare în Norfolk”, Anglia, a fost scoasă la vânzare la un preț surprinzător de mare, dar a stârnit un interes uriaș parțial datorită aspectului său sinistru, dar și a locației.
Casa se află în Blofield, o zonă extrem de pitorească și foarte căutată în Anglia. Are trei dormitoare și este înconjurată de o curte, însă starea în care se află nu este deloc bună.
Cu toate acestea, prețul a fost stabilit la 275.000 de lire sterline (adică aproape 325.000 de euro) și pentru că exista un interes major pentru ea, a fost organizată o licitație la sfârșitul lunii martie.
Deși s-a licitat până la suma de 299.000 de lire sterline (352.000 de euro), casa nu s-a mai vândut până la urmă, relatează presa locală, iar motivul poate fi acela că are o poveste destul de sumbră.
Povestea casei
Casa, aflată într-o stare avansată de degradare, are ferestre acoperite cu placaj, semne cu „ACCESUL INTERZIS” și resturi de bandă criminalistică fluturând în jurul ei. Proprietatea se află pe un teren destul de generos, dar îi lipsește încălzirea, apa curentă și electricitatea.
Însă prezența benzii polițienești a stârnit îngrijorări, deși aceasta ar fi legată de o spargere care a avut loc anul trecut. Atunci, un bărbat de 43 de ani a fost arestat după ce a fost prins în flagrant în interiorul casei. Ulterior, el a recunoscut că intrase pentru a fura boilerul din cupru, pe care intenționa să-l vândă la fier vechi.
Deși aspectul casei poate părea înfricoșător, aceasta ar putea atrage până la urmă cumpărători, datorită locației excelente. În această zonă, proprietățile din apropiere s-au vândut la prețuri mult mai mari.
Prin urmare, proprietarii nu disperă și sunt convinși că oamenii vor fi din nou interesați din casă acum, după ce s-a lămurit misterul benzii criminalistice.