Un oraș cu 200 de mii de locuitori și zece mii de pisici rezidente a luat o măsură radicală înainte de Halloween și a interzis temporar adopția pisicilor negre înainte de evenimentul marcat pe 31 octombrie, scrie Agerpres.
Este vorba despre orașul spaniol Terrassa, situat în regiunea catalană, la nord-vest de Barcelona
Autoritățile locale au spus în mod explicit că vor astfel să prevină eventuale ritualuri "sordide" de Halloween.
"Toate cererile de adopție a pisicilor negre, considerate aducătoare de ghinion în cultura populară, vor fi respinse până la 10 noiembrie pentru evitarea potențialelor riscuri (...) legate de superstiții, ritualuri sau alte acțiuni iresponsabile", se spune în comunicatul al Serviciului pentru protecția animalelor din Terrassa.
Autoritățile au decis interdicția după ce au constatat că numărul de pisici negre adopate crește înainte de Halloween
Potrivit consilierului municipal Noel Duque, numărul cererilor de adopție pentru pisici negre crește în fiecare an în oraș, pe măsură ce se apropie Halloweenul.
Pe lângă cei care chiar vor să adopte o micuță felină, există și alți cetățeni cu gândul la ritualuri sau decoruri macabre, menite să dea mai mult realism acestei sărbători asociate cu revenirea spiritelor morților pe Pământ.
"Autorităţile locale nu pot închide ochii la această problemă gravă", a subliniat consilierul, care apare în poza de profil de pe Facebook în compania unei pisici roșcate.
În Spania, organizațiile pentru protecția animalelor avertizează în mod regulat că pisicile pot fi rănite, ucise sau folosite pe post de accesorii în perioada sărbătorii de Halloween.
Procesul normal de adopție şi plasament al pisicilor negre urmează să fie reluat în noiembrie, după Halloween, fără a fi excluse noi interdicții în viitor.