În Nebraska, Statele Unite ale Americii, există un sat unic: Monowi, fiind considerat cel mai mic din țară, cu o singură locuitoare: Elsie Eiler, care în data de 11 octombrie va împlini 92 de ani.
Deși trăiește singură, Elsie este sufletul comunității.
Ea îndeplinește mai multe funcții: primar, trezorier, bibliotecar și barman, toate în același timp, scrie publicația Holod.
Tot ea organizează alegerile locale, se votează singură și plătește anual impozite pentru întreținerea celor trei stâlpi de iluminat ai satului.
Tot ea depune la autorități planul de reparații pentru drumuri și achită taxe de aproximativ 500 de dolari, bani folosiți pentru utilități și iluminat public.
Locuiește singură de peste 20 de ani
Pe lângă toate aceste activități, femeia administrează și un mic bar, unde gătește și servește bere clienților veniți din toată America și chiar din alte țări.
Spune că nu se simte singură, pentru că prietenii ei vin des să o viziteze.
Monowi a fost fondat în 1902, odată cu construirea unei linii ferate. În anii 1930, satul avea aproape 150 de locuitori, magazine, restaurante și chiar o închisoare.
Astăzi, Elsie este singura care îl ține „în viață” și speră ca într-o zi cineva să se mute aici.
„Nu sunt îngrijorată de alegeri, pentru că nu am concurență”, glumește ea.
Pe 11 octombrie 2024, de ziua de naștere a lui Elsie, aceasta a fost decorată cu titlul de Amiral al Nebraskăi.
În ciuda statutului de stat fără ieșire la mare, guvernul onorează locuitorii remarcabili cu această onoare.
Ofițeri de poliție din comitatele Boyd și Knox au venit atunci la Monowi pentru a sărbători ziua de naștere a lui Elsie.
De asemenea, în toți acești ani, femeia a fost vizitată de sute de turiști din peste 60 de țări.
Barul său are o carte de oaspeți unde oameni din întreaga lume își lasă comentariile. „Oamenii mă întreabă: Ce se va întâmpla când vei pleca? Nu-mi pasă. Cred în a trăi fiecare zi și a nu mă gândi la viitor”, spune Elsie.
Ea susține că nu are de gând să plece niciodată din Monoki.