Într-o seară de mai din anul 1337, soarele apunea peste străzile aglomerate ale Londrei, când un grup de bărbați s-a apropiat de preotul John Forde. L-au înconjurat în fața unei biserici de lângă Catedrala Sf. Paul, l-au înjunghiat în gât și în stomac, apoi au fugit. După aproape 700 de ani, cercetătorii au descoperit noi detalii despre circumstanțele crimei brutale, scrie CNN.
Martorii au recunoscut atacatorii, însă doar unul a ajuns în închisoare. Femeia care ar fi orchestrat crima – Ela Fitzpayne, o aristocrată influentă și bogată – nu a fost niciodată trasă la răspundere, conform înregistrărilor istorice.
După aproape 700 de ani, cercetători au descoperit noi detalii despre circumstanțele crimei brutale și despre nobilă, suspectată că ar fi fost inițiatoarea. În activitatea ei infracțională s-au regăsit acuzații de furt, șantaj și chiar asasinarea fostului ei iubit, John Forde.
Înregistrările sugerează că Forde, menționat și sub numele de "John de Forde", făcea parte dintr-o grupare infracțională condusă de Fitzpayne. Aceștia ar fi jefuit o mănăstire franceză apropiată, profitând de tensiunile dintre Anglia și Franța, pentru a extorca biserica. Însă Forde ar fi trădat-o ulterior, denunțând-o autorităților religioase.
O scrisoare din 1332 a arhiepiscopului de Canterbury, redescoperită recent, o acuză pe Fitzpayne de multiple adulteruri, inclusiv cu clerici și menționează legătura cu Forde, pe atunci rector într-un sat aflat pe moșia ei. Umilința publică la care a fost supusă Fitzpayne de către biserică ar fi alimentat dorința de răzbunare, culminând cu uciderea brutală a lui Forde, susține Dr. Manuel Eisner, profesor la Universitatea Cambridge și autorul studiului publicat pe 6 iunie în Criminal Law Forum.
Potrivit profesoarei Hannah Skoda, de la Oxford, această crimă reflectă atât implicarea femeilor în viața socială și politică medievală, cât și realitatea implicării clerului în conflicte seculare.
"Resentimentele și emoțiile intense au mocnit ani la rând, până la explozia de violență", spune ea.
Studiul mai arată că asasinatele în spații publice vizibile, precum cel din fața Catedralei Sf. Paul, aveau adesea un rol simbolic: demonstrarea puterii și prestigiului celui care comanda crima.
Hărțile crimelor medievale
Eisner este coautor al proiectului Medieval Murder Maps, o platformă digitală care reunește cazuri de omucideri și decese suspecte din Londra, Oxford și York, documentate în secolul al XIV-lea. Proiectul traduce rapoartele originale ale medicilor legiști medievali, scrise în latină, înregistrând detalii, martori și decizii ale juriilor locale.
În cazul lui Forde, documentele susțin că el și Fitzpayne avuseseră un conflict serios, iar ea a conspirat cu patru bărbați – fratele ei, doi servitori și un capelan – pentru a-l ucide. În acea seară, capelanul l-a atras pe Forde într-o conversație, în timp ce ceilalți atacatori l-au înjunghiat. Doar unul dintre ei, servitorul Hugh Colne, a fost închis, în 1342, la Newgate.
"Cazul m-a intrigat de la început. Era ca o scenă desprinsă dintr-un vis vechi de secole", spune Eisner, care a continuat cercetarea pentru a înțelege motivațiile din spatele complotului.
Un caz alimentat de răzbunare
Printre documentele analizate de Eisner se numără și o scrisoare a arhiepiscopului care-i impunea lui Fitzpayne penitențe (N.r. - pedepse) dure: donații, umilință publică și ritualuri religioase, cum ar fi mersul desculț cu o lumânare grea în mână, de-a lungul catedralei Salisbury. Se pare că n-a respectat pedepsele, însă rușinea i-ar fi alimentat dorința de răzbunare, potrivit studiului.
Un alt document-cheie este o investigație regală din 1322, legată de jefuirea unei mănăstiri benedictine franceze. Printre atacatori figurau atât Fitzpayne, cât și soțul ei, cavalerul Sir Robert, dar și John Forde. Grupul a furat zeci de animale și a devastat clădiri religioase, pe fondul tensiunilor politice cu Franța.
"Faptul că i-am găsit pe toți trei – Ela, soțul ei și Forde – implicați în acțiuni violente împotriva unei mănăstiri mi s-a părut incredibil- Era ca un mini-război privat purtat în plină criză politică", a declarat Eisner.
O epocă a violenței
În secolul al XIV-lea, orașele britanice aveau un nivel ridicat de violență. În Oxford, rata omuciderilor era de 60-75 la 100.000 de locuitori – de aproximativ 50 de ori mai mare decât astăzi. Documentele descriu bătăi cu săbii, arcuri și securi, uneori pornite din simple certuri în taverne.
Totuși, comunitățile nu erau indiferente.
"Oamenii erau profund afectați de violență. Aveau legi, instanțe, jurați și mecanisme de pedepsire", explică Skoda. Proiectul Medieval Murder Maps oferă o imagine valoroasă a modului în care societatea medievală înțelegea, trata și condamna violența.
În același timp, cazul Ela Fitzpayne dezvăluie și o altă realitate: unele femei – în ciuda restricțiilor epocii – aveau mijloace reale de acțiune.
"Ela nu era singura care își recruta propriii ucigași pentru a-și apăra reputația. În rândul nobilimii, violența era o armă a puterii – folosită cu sânge rece, inclusiv de femei", spune Eisner.
Ştiri video recomandate
